x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Gheorghe Hagi, decorat cu cea mai înaltă distincție a statului român

Gheorghe Hagi, decorat cu cea mai înaltă distincție a statului român

de Redacția Jurnalul    |    11 Mar 2025   •   10:21
Gheorghe Hagi, decorat cu cea mai înaltă distincție a statului român
Sursa foto: Hepta

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a semnat decretul de decorare a lui Gheorghe Hagi cu cea mai înaltă distincție a statului român, Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler. Ceremonia de decorare va avea loc miercuri, la Palatul Cotroceni.

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a semnat decretul de decorare a domnului Gheorghe Hagi cu cea mai înaltă distincție a statului român, Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler, în semn de recunoaștere și apreciere pentru întreaga sa carieră sportivă, precum și pentru implicarea activă în popularizarea fotbalului în rândul tinerelor generații.

„Prin performanțele remarcabile obținute de-a lungul timpului cu echipa națională de fotbal, dar și în cadrul cluburilor internaționale de prestigiu, prin devotamentul și profesionalismul puse în slujba promovării sportului românesc și a imaginii României în lume, precum și prin promovarea excelenței sportive, Gheorghe Hagi este un model de urmat și o sursă de inspirație pentru toate generațiile”, transmite Administrația Prezidențială.

Ceremonia de decorare va avea loc miercuri, 12 martie 2025, ora 12:00, la Palatul Cotroceni.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Gheorghe Hagi steaua romaniei decorare