x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Gheorghe Hagi, în lacrimi: Lucescu a fost ca un părinte pentru mine

Gheorghe Hagi, în lacrimi: Lucescu a fost ca un părinte pentru mine

de Redacția Jurnalul    |    07 Apr 2026   •   22:28
Gheorghe Hagi, în lacrimi: Lucescu a fost ca un părinte pentru mine
Sursa foto: Hepta/Gheorghe Hagi a fost vizibil emoționat

Gheorghe Hagi a transmis un mesaj după ce a aflat despre decesul lui Mircea Lucescu.

A fost ca un părinte pentru mine, îmi este greu să vorbesc, a spus Hagi. Gheorghe Popescu și-a luat și el rămas bun de la marele antrenor: Rămas bun, Nea Mircea.

Gheorghe Hagi a fost vizibil emoționat.

„Va fi întotdeauna în sufletul meu, a fost ca un părinte, îmi este greu să vorbesc”, a spus Hagi în timpul unei intervenții la Digi 24.

"Astăzi ne-a părăsit una din cele mai mari legende ale fotbalului românesc, o personalitate a fotbalului mondial care ne-a făcut mândri în fiecare moment al vieţii sale. Mi-a dat încredere la început de drum şi mi-a deschis calea către marea performanţă. Mi-a fost mai mult decât antrenor, mi-a fost mentor, profesor, un om care a crezut în mine şi o parte importantă din ceea ce am devenit în fotbal i se datorează. Mulţumesc pentru tot, nea Mircea! Mereu în inima mea! Condoleanţe familiei", a transmis Hagi.

Gheorghe Popescu a scris un mesaj pe Facebook.

„A iubit atât de mult fotbalul, încât i-a dedicat viața până în ultimul minut. O pierdere uriașă pentru tot sportul românesc; pentru noi, cei care am avut șansa să-i fim jucători, dar și pentru generațiile întregi de suporteri care s-au bucurat de performanțele unei cariere unice în istorie. Rămas bun, Nea Mircea”, a scris Popescu.

Mircea Lucescu a murit marți seara. Spitalul Universitar de Urgență București a anunțat că decesul a fost declarat, marți, 7 aprilie 2026, în jurul orei 20.30.

Mircea Lucescu a fost unul dintre cei mai importanți antrenori din istoria fotbalului românesc și unul dintre tehnicienii cu cea mai lungă și diversă carieră din Europa.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Gheorghe Hagi mircea lucescu
Parteneri