x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Gheorghe Nichita rămâne în arest la domiciliu

Gheorghe Nichita rămâne în arest la domiciliu

05 Iun 2015   •   17:49
Gheorghe Nichita rămâne în arest la domiciliu

Curtea de Apel Bucureşti a decis vineri ca primarul suspendat al municipiului Iaşi, Gheorghe Nichita, să fie cercetat în continuare în arest la domiciliu, într-un dosar în care este acuzat de DNA că a folosit Poliţia Locală din Iaşi pentru a o supraveghea pe iubita lui, Adina Samson.

Iniţial, Tribunalul Bucureşti a dispus înlocuirea arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar, însă DNA a făcut contestaţie, admisă vineri de Curtea de Apel Bucureşti, astfel încât Gheorghe Nichita rămâne în arest la domiciliu.

Gheorghe Nichita este acuzat de instigare la folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în formă continuată (cinci acte materiale), instigare la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, instigare la acces ilegal la un sistem informatic şi instigare la operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice.

Potrivit DNA, în perioada ianuarie - aprilie, Nichita, abuzând de funcţia de primar, i-a determinat pe Liviu Hliboceanu, director general al Poliţiei Locale Iaşi, şi Ştefan Avîrvarei, şef serviciu în cadrul poliţiei, dar şi pe alte persoane din cadrul instituţiei pe care o conducea să efectueze, personal sau prin intermediari, verificări în baze de date care conţin informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, iar ulterior să le folosească şi să permită accesul unor persoane neautorizate la acestea, pentru a obţine personal foloase nepatrimoniale necuvenite.

În aceeaşi perioadă, Nichita este acuzat că i-a determinat cu intenţie pe cei doi poliţişti să îşi îndeplinească în mod defectuos atribuţiile de serviciu, prin efectuarea, fie personal, fie prin intermediul altor angajaţi ai Poliţiei Locale, a unor activităţi de supraveghere a unei persoane, cu consecinţa prejudicierii intereselor legale ale instituţiei din care făceau parte şi pentru a obţine un folos nepatrimonial necuvenit.

Procurorii susţin că Gheorghe Nichita le cerea şefilor din Poliţia Locală Iaşi să pună funcţionarii din subordine să-i supravegheze iubita - Adina Samson, care avea montat inclusiv un sistem de urmărire GPS pe autoturism.

Mai mult, membri ai clanului "Cordunenilor" ar fi fost implicaţi în ameninţarea unui bărbat care s-a întâlnit pe 25 aprilie la o terasă cu Adina Samson.

DNA mai arată că Hliboceanu şi Avîrvarei şi-au îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu, în sensul utilizării resurselor instituţiei - angajaţi, autoturisme şi carburant - în interesul personal al lui Nichita, respectiv pentru a o supraveghea pe iubita primarului.

În plus, Gheorghe Nichita i-a cerut lui Ştefan Avîrvarei să efectueze verificări la Cluj-Napoca pentru a afla informaţii despre un om de afaceri britanic, Robert Wolsey.  

Sursa Agerpres

×
Subiecte în articol: gheorghe nichita