x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Gheţea: "Un nou atac asupra leului este posibil oricând, dar băncile vor fi mai bine pregătite"

Gheţea: "Un nou atac asupra leului este posibil oricând, dar băncile vor fi mai bine pregătite"

12 Noi 2008   •   00:00

Un atac asupra leului din partea speculatorilor străini poate apărea oricând, la fel ca în luna octombrie, dar băncile româneşti vor fi mai bine pregătite, a declarat, miercuri, preşedintele CEC, Radu Gheţea, care ocupă şi funcţia de preşedinte la Asociaţia Română a Băncilor (ARB).



"Sigur, ne putem aştepta oricând ca un nou atac asupra leului să vină, de oriunde, dar sper că pentru comunitatea bancară să fie un deja-vu", a spus Gheţea.

Pe de altă parte, preşedintele ARB crede că băncile ar fi trebuit să fie pregătite şi în octombrie, întrucât la fiecare sfârşit de lună din acest an dobânzile urcă semnificativ, la finalul perioadei de constituire a rezervei.

"Înainte de acele dobânzi din perioada atacului, o să vedeţi că în fiecare lună, în jurul datelor de 20-25, aveam «atacul rezervei», când fiecare urmărea să-şi închidă poziţia şi dobânzile creşteau", a afirmat Gheţea.

El a adăugat că în lunile ianuarie, aprilie, iulie şi octombrie, când se plăteau şi impozitele, exista o presiune şi mai mare care făcea dobânzile să explodeze.

"Aşa că eram obişnuiţi cu astfel de evoluţii. Atacul a început pe 17-18 octombrie şi s-a suprapus ulterior pe închiderea perioadei de rezerve, şi în momentul achitării obligaţiilor către buget", a afirmat Gheţea.

Preşedintele ARB susţine că a înţeles poziţia Băncii Naţionale, "care este stăpână pe acest mod de abordare", dar că odată cu diminuare presiunilor ar fi bine să se asigure o lichiditate mai accesibilă pe piaţa monetară.

"Acţiunea BNR a fost utilă pentru stingerea focului, când leul era în pericol din cauza acelui atac extern, dar acum trebuie să se revină la o situaţie de normalitate, iar în viitor să fim asiguraţi că vom avea acces la lichiditate", a spus Gheţea.

La finele lunii octombrie, când au existat mai multe plasamente speculative pe piaţa valutară, dobânzile din piaţa interbancară au crescut puternic, până la valori de 70-100%, pentru plasamentele la o zi.
Mediafax

×
Subiecte în articol: romania