x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Gică Popescu, despre scandalul biletelor la Campionatul European: „A fost alegerea FRF”

Gică Popescu, despre scandalul biletelor la Campionatul European: „A fost alegerea FRF”

15 Iun 2021   •   12:41
Gică Popescu, despre scandalul biletelor la Campionatul European: „A fost alegerea FRF”

Gică Popescu susține că Federația Română de Fotbal a decis să-i trimită pe componenții Generației de Aur la Tribuna 2 a stadionului Arena Națională la meciul Austria-Macedonia de Nord din cadrul Campionatului European de Fotbal.

Precizarea a venit după discuțiile apărute în urma meciului la care mai mulți politicieni au stat la Tribuna Oficială, în timp ce marii fotbaliști au primit bilete la Tribuna 2.

„Văd ca sunt foarte multe discuții în jurul faptului ca noi, cei din Generația de Aur, am primit bilete la meciul Austria – Macedonia de Nord, la tribuna a doua. A fost alegerea Federației Române de Fotbal”, a explicat Gică Popescu.

Fostul mare fotbalist a dezvăluit faptul că a cumpărat mai multe bilete pentru Gică Hagi, rude și prieteni. La Tribuna 2 ne-am simțit ca pe vremuri, a mai spus Popescu.

„Eu și Gică Hagi am ales sa stăm pe locurile pe care le – am plătit eu. Am cumpărat, pentru mine, pentru familia mea, pentru prietenii mei, bilete in valoare de multe mii de euro. Dar ne-am simțit acolo, la tribuna a doua, ca pe vremuri. Cu suporterii care ne-au apreciat. Cu fanii care au venit să facă fotografii cu noi. Cu cei care au fost pe străzi la marile noastre victorii. La Campionatul Mondial din SUA 94 , voi și noi, am umplut țara de bucurie! Îmi amintesc, după victoria cu Argentina, sute de mii de oameni au defilat de la Piata Unirii la Piata Romana! Acestea sunt lucrurile care rămân, care contează cu adevărat”, este concluzia lui Gică Popescu.

Mediafax

×
Subiecte în articol: Gica Popescu