Evenimentul nefericit a avut loc în urma unei manevre greșite a unui alt participant la trafic, care l-a obligat pe Gigi Becali să facă o manevră de evitare drastică. În urma manevrei, bolidul său a părăsit șoseaua și s-a oprit într-un șanț.
Patronul de la FCSB a ieșit nevătămat din incident, scăpând fără nicio zgârietură. Gigi Becali a declarat că este recunoscător că a scăpat fără nicio problemă și că este gata să depună eforturile necesare pentru a rezolva situația.
„Nu sunt bine, sunt foarte bine. Veneam de la biserică, am intrat într-o depășire pe centură. Un alt om n-a ținut cont, nu cred că m-a văzut, eram în unghiul mort. A intrat și el în depășire, iar ca să-l feresc pe el am intrat în șanț și gata.
Toată lumea e bine, dar acum să ia camerele de luat vederi. Ăla trebuie să oprească pentru că el a fost vinovat și am intrat eu în șanț ca să-l evit pe el.
Nu, tată, eu eram la volan, nu Luțu. Eu am plecat, am lăsat mașina acolo și l-am chemat pe Luțu să ia mașina. Eram doar eu în mașină.
Celălalt șofer a plecat, nici măcar n-a stat să vadă. De unde să știu eu cine era? Eu am intrat în șanț și la revedere, el a plecat. Probabil i-a fost frică”, a spus Gigi Becali, potrivit România TV.
Comunicatul Poliției Române
„La data de 12 noiembrie a.c. în jurul orei 11:42 Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov a fost sesizat cu privire la faptul că, pe DNCB, un autoturism a derapat și a intrat intr-un șanț.
Citește pe Antena3.roȘefa partidului lui Călin Georgescu, reacție violentă în fața jurnaliștilor, în prima zi în Parlament
La fața locului s-au deplasat polițiștii în rutieri din Pantelimon, care au constatat că aspectele sesizate se confirmă și că evenimentul rutier s-a produs la km 13 + 500, în zona localității Dobroești.
La fața locului a fost găsit autoturismul în cauză, fără să fie prezentă vreo persoană. Din primele verificări și investigații a rezultat faptul că, persoana care ar fi condus autoturismul se va prezenta la sediul unității de poliție competente, în termenul prevăzut de lege.
De asemenea, până la acest moment nu au rezultat indicii cu privire la existența vreunei victime. Polițiștii rutieri efectuează activități specifice, pentru stabilirea cu certitudine a situației de fapt și de drept și luarea măsurilor legale care se impun”, se arată în comunicatul Poliției.