x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Gigi Becali, achitat în dosarul sechestrării de persoane

Gigi Becali, achitat în dosarul sechestrării de persoane

19 Oct 2011   •   12:26
Gigi Becali, achitat în dosarul sechestrării de persoane

Gigi Becali si garzile sale de corp au fost achitati de instanta suprema in dosarul privind sechestrarea celor care i-au furat masina europarlamentarului. Becali a fost achitat de judecatorii instantei supreme in baza articolului 10 litera d din Codul de procedura penala, respectiv pentru ca lipseste unul dintre elementele constitutive ale infractiunii.

In baza aceluiasi articol au fost achitati si Stefan Dediu, Catalin Otto Zmarandescu, Mihai Mila, Niculae Dumitrascu, Marcel Popa si Romulus Dumitrescu.

Marcel Popa, cel care l-a impuscat in picior pe Nicolae Tinel, unul dintre suspectii in cazul furtului masinii lui Becali, a fost condamnat la un an de inchisoare cu suspendare pentru uz de arma neletala, instanta stabilind un termen de incercare de trei ani.

Decizia poate fi atacata cu recurs de catre inculpati, de partile vatamate si de Parchet, caz in care dosarul va fi trimis unui complet de cinci judecatori de la instanta suprema.

Gigi Becali a fost trimis in judecata in octombrie 2009, alaturi de Stefan Dediu, Catalin Otto Zmarandescu, Mihai Mila, Niculae Dumitrascu, Marcel Popa si de politistul Romulus Dumitrescu, pentru lipsire de libertate in mod nelegal.

Potrivit procurorilor Sectiei de urmarire penala si criminalistica din cadrul Parchetului Inaltei Curti de Casatie si Justitie, in noaptea de 26 spre 27 ianuarie 2009, Gigi Becali le-ar fi cerut garzilor sale sa-i gaseasca pe cei care i-au luat autoturismul, sa-i duca la sediul PNG (unde functiona si un bar), unde hotii au fost pusi sa dea declaratii scrise, in care consemnau ca ei sunt cei care au furat Mercedesul finantatorului si ca nu vor reclama Politiei faptul ca au fost urmariti cu masinile, urcati cu forta in vehicule si dusi in Pipera. Unul dintre hoti a fost impuscat, glontul de cauciuc fiind scos din piciorul victimei (Nicolae Tinel) la barul din Pipera, care de fapt este sediul Partidului Noua Generatie (PNG).

×