x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Google aniversează 145 de ani de la naşterea savantului român Emil Racoviţă printr-un logo special

Google aniversează 145 de ani de la naşterea savantului român Emil Racoviţă printr-un logo special

15 Noi 2013   •   16:34
Google aniversează 145 de ani de la naşterea savantului român Emil Racoviţă printr-un logo special

Google şi-a modificat, vineri, logoul pentru a-l sărbători pe Emil Racoviţă, la împlinirea a 145 de ani de la naşterea savantului român, fondator al biospeologiei, biolog şi speolog, explorator şi academician. Noul logo este conceput sub forma unui desen, în care imaginea lui Emil Racoviţă apare postată în interiorul primei litere "O" din cuvântul Google.

Totodată, logoul Google face referire la expediţia lui Emil Racoviţă în Antarctica, în urma căreia savantul român a realizat un studiu aprofundat asupra vieţii balenelor şi a pinguinilor. Google îşi schimbă logoul ocazional, pentru a serba un anumit eveniment major sau o personalitate care a schimbat lumea.

Motorul de căutare Google alege rar să omagieze o personalitate din România, modificându-şi logoul în acest sens. În galeria logourilor dedicate României în ultimii ani s-au numărat Constantin Brâncuşi, George Enescu, I.L. Caragiale, Sergiu Celibidache, Mărţisorul şi Ziua Naţională a României.

Mai multe informatii, pe MEdiafax.

×
Subiecte în articol: emil racovita aniversare google