Singurul specialist în probleme neurologice pentru copii din judeţul Gorj şi-a dat demisia din spital. A ales să plece în domeniul privat, iar conducerea Spitalului Judeţean din Trgu-Jiu nu a putut decât să pună lacătul pe cabinetul din Policlinică şi să-l scoată din schema de gărzi de la spital. Alături de el, alţi 13 medici de la aceeaşi unitate sanitară au prăsit sistemul sanitar de stat.
Situaţie este fără precedent la Spitalul de Urgenţă din Târgu-jiu! Singurul neuropsihiatru infantil din Gorj şi-a dat demisia. Medicul spune că după 8 ani de activitate în spital a ajuns să primească 1.800 de lei pe lună, deşi avea o normă în ambulatoriu şi o jumătate de normă pe secţie. “Volumul de muncă este foarte mare, iar salariu este foarte mic. Am învăţat prea multă carte pentru a sta pe aceşti bani. Am decis să-mi dau demisia şi să-mi fac eu un cabinet privat”, a precizat Laura Bârdeanu, medic neuropsihiatru infantil.
Conducerea spitalului nu vede problema
Începând din 14 ianuarie, Laura Bârdeanu a părăsit unitatea sanitară, iar conducerea spitalului a închis cabinetul. Din acest moment, părinţii copiilor cu probleme neuropsihiatrice sunt îndrumaţi către Spitalul de Uregenţă din Craiova, singurul apropiat de judeţul Gorj.
Pentru conducerea Spitalului din Târgu-Jiu aceasta nu este o problemă: “Este adevărat că doamna nu mai lucrează la spital şi în policlinică, dar rămâne în Gorj şi pacienţii pot să meargă acolo. Era mai grav dacă pleca şi din judeţ”, a explicat managerul Claudia Manu.
Părinţii copiilor care au nevoie de un astfel de specialist susţin, însă, că situaţia nu este deloc convenabilă. Nu toţi au posibilităţi financiare pentru a-şi duce copiii să-i trateze într-un cabinet privat.
Alte secţii în pericol de a se închide
Aceeaşi situaţie se întâlneşte şi la alte cabinete din Policlinică şi chiar secţii ale Spitalului din Târgu-Jiu, după ce de la începutul anului au mai plecat alţi 13 medici. La ORL în policlinică şi la Diabet se lucrează, în acest moment doar pe un schimb. Problema este că pe locurile rămase libere, nu vin specialişti întrucât posturile sunt temporare, medici alegând să intre în România, concedii fără plată. “Cine vine să se angajeze temporar şi pe un salariu foarte mic. Să fim serioşi, ne trebuie medici la un spital ca să poată funcţiona. Managerul nu vede o problemă în faptul că pleacă medicii? Ce contează unde se duc. Este grav că nu-i avem în spital, unde pacientul vine să se trateze”, a declarat Valentin Popa, liderul Sindicatului Sanitas Gorj.
Sindicaliştii susţin că la următoarea evaluare, dacă locurilor nu vor fi completate cu alţi specialişti, spitalul din Târgu-Jiu va fi declasificat sau chiar închis.