x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator 50 de salvatori români participă la stingerea unui incendiu de pădure în zona localităţii Aisymi, Grecia

50 de salvatori români participă la stingerea unui incendiu de pădure în zona localităţii Aisymi, Grecia

de Redacția Jurnalul    |    30 Aug 2023   •   21:32
 50 de salvatori români participă la stingerea unui incendiu de pădure în zona localităţii Aisymi, Grecia

Echipa de pompieri români trimisă marți în Grecia a avut miercuri prima misiune. Aceasta acționează într-o pădure cuprinsă de flăcări.

Anunțul a fost făcut de IGSU.

„Modulul național specializat de stins incendii de pădure, care a fost dislocat pe 29 august a.c., pentru a-i înlocui pe colegii aflați pe teritoriul elen, a ajuns în cursul acestei dimineți în Grecia și a fost solicitat, deja, la prima intervenție. În acest moment, 50 de salvatori români acționează pentru localizarea și stingerea unui incendiu de pădure care se manifestă în zona localității Aisymi”, a anunțat IGSU.

Intervenția pompierilor români se derulează sub coordonarea ofițerului elen. Marți, noul contingent format din 56 de pompieri a plecat în Grecia pentru schimbarea efectivelor care, în ultimele nouă zile, au sprijinit autoritățile elene prin misiuni de stingere a incendiilor de pădure și vegetație din nord-estul Greciei, în zona orașului Alexandroupolis.

Modulul național specializat de stins incendii de pădure, care a plecat spre Grecia în data de 21 august și care însumează tot 56 de pompieri, se întoarce în România.

Măsura de a schimba efectivele a fost dispusă prin Hotărâre a Comitetului Național pentru Situații de Urgență, având în vedere solicitarea autorităților din Republica Elenă transmisă în perioada 25-26.08.2023 prin Mecanismul European de Protecție Civilă, referitoare la nevoia continuării sprijinirii operațiunilor de stingere a incendiilor de pădure, a precizat IGSU.

 

 

×
Subiecte în articol: incendii