Luni, 20 decembrie, a avut loc o întâlnire a conducerii Federației Sanitas cu ministrul sănătății Alexandru Rafila, ministrul muncii Marius-Constantin Budăi și Mircea Abrudean - șeful cancelariei prim-ministrului, aceasta fiind prima discuție pe tema legii salarizării.
Întâlnirea a avut loc după adoptarea celebrei Ordonanțe ”trenuleț” care a legiferat acordarea unei majorări doar pentru anumite categorii de salariați și doar cu un sfert din diferența salariului de bază pe anul 2022 față de salariul de bază actual.
Federația SANITAS a solicitat salarii de bază pentru toți salariații din Sănătate și asistență socială la nivelul anului 2022, precum și sporuri plătite pentru toți salariații la nivelul salariilor de bază aferente anului 2022.
Guvernul a cerutcerând un răgaz de 120 de zile, timp în care să întocmească un nou calendar pentru aplicarea integrală a Legii 153/2017.
Consiliul Național al Federației Sanitas întrunit în sesiune extraordinară a analizat situația creată și a decis ddeclanșarea grevei japoneze, cu purtarea banderolei albe sau a însemnelor SANITAS de către toți membri noștri de sindicat afectați de O.U.G. 130, pe termen nelimitat.
Începând de miercuri, 22 decembrie a.c., sunt convocate prin intermediul Uniunilor Județene C.N.S.L.R. – FRĂȚIA a comisiilor de dialog social de la nivelul prefecturilor județene.
Simndicaliștii anunță pichetarea Guvernului României, joi 23 decembrie.
(sursa: Mediafax)