x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Greve generale - Explozia sindicala

Greve generale - Explozia sindicala

de Iohanna Onaca Purdea    |    Florina Zainescu    |    11 Noi 2005   •   00:00
Greve generale - Explozia sindicala

Sindicatele din mai multe ramuri au ajuns la capatul rabdarii si ameninta cu greve generale.

Sindicatele din mai multe ramuri au ajuns la capatul rabdarii si ameninta cu greve generale. Dascalilor li s-au alaturat functionarii publici si salariatii de la metrou, care sunt nemultumiti de nivelul scazut al salariilor.

In jur de 45.000 de sindicalisti - vamesi, functionari publici din administratii financiare, directii de munca si statistice, Garda de Mediu, protectia consumatorului - s-au aflat ieri, timp de doua ore, in greva de avertisment. Revendicarile angajatilor sunt cresterea cu 50 la suta a salariilor functionarilor publici si ale personalului contractual, pentru anul 2006, avansarea functionarilor publici prin crearea unui sistem tip cariera, asemanator celor existente in tarile europene, negocierea programului de lucru pentru administratia publica si plata orelor suplimentare. Functionarii publici afiliati la Alianta "Sed Lex" ameninta cu declansarea grevei generale peste o saptamana, daca cererile lor nu vor fi solutionate. Saptamana viitoare va fi convocat Comitetul Director al Aliantei "Sed Lex", care va pregati strategia de negociere cu Guvernul, din 15 noiembrie. Din cauza grevei de avertisment, oamenii au stat la cozi la administratiile financiare, in timp ce soferii au asteptat mai mult timp in vami.

METROU. Metroul bucurestean nu va mai circula de miercuri, intre orele 4:00 si 16:00, cu respectarea unei treimie din activitate, deoarece angajatii Metrorex vor intra in greva generala. Lucratorii de la metrou au solicitat o crestere a salariilor cu 23%, conditii de munca mai bune si definitivarea contractului colectiv de munca. Sindicalistii au avut o "intalnire formala" miercuri cu ministrul Transporturilor, care nu a venit cu nici o oferta, ba, mai mult, ar fi spus ca o eventuala negociere ar trebui sa aiba loc in 2006, in functie de ceea ce se ve intampla cu bugetul ministerului. "Salariatii sunt dispusi sa renunte la prime si la cel de-al treisprezecelea salariu pentru a primi o majorare a salariilor", a declarat presedintele Uniunii Sindicatelor Libere Metrou, Ioan Radoi.

CES. Premierul Calin Popescu Tariceanu si-a facut astazi timp sa se intalneasca si cu cele cinci confederatii sindicale, care s-au retras din Consiliul Economic si Social si au amenintat cu declansarea de proteste, din cauza nerespectarii dialogului social. Desi premierul s-a aratat optimist ca dialogul social se va imbunatati in perioada urmatoare, sindicalistii spun ca nu se asteapta la surprize placute din partea guvernantilor. Ba, mai mult, Marius Petcu, presedintele CNSLR Fratia, a declarat ca au fost santajati sa se reintoarca in CES. "Discutia cu primul-ministru si ministrul de Finante a avut un iz de santaj. Ne-au spus ca, daca nu ne intoarcem in CES, rectificarea bugetara discutata astazi in Guvern, care asigura liniste la sfarsitul anului pentru multe categorii de bugetari, nu o sa poata primi aviz si nu o sa plece din Guvern. Ca si cum, pana acum, multe acte normative ce nu aveau avizul nostru nu s-au dus la publicare in Monitorul Oficial!", a declarat Marius Petcu. El a adaugat ca, in ceea ce priveste salariul minim pe economie, acesta pare batut in cuie la 330 de lei noi.

MAJORARI SALARIALE DE 8%
Salariile profesorilor vor creste anul viitor cu aproximativ 8% (5.543 miliarde lei), majorarile urmand sa fie facute in doua transe, una de la 1 ianuarie 2006, iar cealalta la 1 octombrie. Atat au reusit sindicalistii sa obtina aseara de la Guvern, dupa aproape opt ore de negocieri. "Am facut tot ce era omeneste posibil pana in acest moment in ceea ce priveste alocarile de la buget pentru Educatie", a declarat vicepremierul Gheorghe Pogea. Greva continua insa. (Aniela Nine)
PREMIERUL, "INTEPAT"
Noul ministru al Educatiei, Mihail Hardau, a depus aseara juramantul la Cotroceni, prilej cu care presedintele Basescu a spus ca acesta l-a asigurat ca va continua reformele predecesorului sau, Mircea Miclea. Basescu i-a urat succes lui Hardau si l-a atentionat ca intra intr-o echipa performanta. In acest context, in prezenta premierului, Basescu a tinut sa precizeze ca a vorbit mereu de Guvern ca de o echipa si nu a clasificat prim-ministrii din 1990 incoace. Seful statului nu a mai stat sa ciocneasca traditionala cupa de sampanie cu cei prezenti. (O.S.)

PLEDOARIE
Intr-un interviu acordat ieri AFP, presedintele Traian Basescu a cerut Guvernului sa "gaseasca resurse" pentru a acorda Educatiei 5% din PIB in 2006, aratand ca invatamantul figureaza printre cele "patru prioritati" inscrise in programul de guvernare al Aliantei. El a mai spus ca sustine fara rezerve o majorare a bugetului Educatiei la 5%, fata de cele 3,8% prevazute in prezent, cu conditia ca aceste fonduri sa nu fie folosite numai pentru cresteri salariale, ci si pentru modernizarea sistemului. Seful statului a sustinut majorarea bugetului invatamantului cu 5% si la ceremonia de investire a noului ministru al Educatiei, Mihail Hardau. (Oana Stancu)
×
Subiecte în articol: observator