Consorţiul Antena 1 şi RCS-RDS au negat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, negocierile cu alte televiziuni privind transmiterea unor meciuri din Liga 1.
Consorţiul Antena 1 şi RCS-RDS au negat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, negocierile cu alte televiziuni privind transmiterea unor meciuri din Liga 1.
Ca şi până acum, partidele vor putea fi urmărite pe Antena 1 şi GSP TV. Există însă posibilitatea ca meciurile din Liga 1 să fie disponibile în curând pe telefoanele mobile ale abonaţilor Orange.
Faptul că meciurile din Liga 1 sunt difuzate aproape exclusiv de GSP TV, un post tv care se regăseşte doar în grila de programe RCS-RDS, a stârnit şi încă stârneşte nemulţumirea multor microbişti doritori de fotbal intern. Iniţial, oamenii au sperat că, mai devreme sau mai târziu, şi ceilalţi operatori de cablu vor prelua postul astfel ca toată lumea să-şi poată urmări favoriţii. Şi, cum nici măcar pe net partidele nu mai pot fi vizionate, nu-i de mirare că abonaţii nemulţumiţi încep să-i preseze pe operatori. Aşa se face că au apărut zvonuri despre diverse negocieri care înaintează greu.
În întâlnirea cu membrii CNA de săptămâna trecută, Dan Matiescu, director general Antena 1, spunea că postul pe care îl reprezintă va cere LPF relaxarea unor clauze din contract. Numai că juriştii de la Ligă au descoperit că, în cazul în care acest lucru se va întâmpla, ceilalţi participanţi la licitaţie pot contesta în justiţie rezultatul licitaţiei. Prin urmare, singurele opţiuni sunt fie un contract cu RCS-RDS, fie vizionarea partidelor pe telefonul mobil.
NICI O OFERTĂ CONCRETĂ
În ultima vreme s-a spus că mai multe televiziuni din România se află în negocieri cu Antena 1 şi RCS-RDS pentru achiziţionarea unor opţiuni pentru meciurile din Liga 1. Mai mult, s-a înaintat chiar şi numele unui post care ar fi urmat să preia opţiunea 2 în următoarele săptămâni. În cadrul conferinţei de presă de ieri, Matiescu a ţinut să nege informaţia, chiar subliniind că, până în prezent, nici o televiziune din România nu a venit cu o ofertă concretă pentru difuzarea unor partide din Liga lui Mitică. “Televiziunile care până acum difuzau meciuri din competiţia internă au cumpărat aceste drepturi foarte ieftin, pentru că şi Liga 1, până în urmă cu un an, s-a vândut de cinci ori mai ieftin. Iar, acum, cei care vor să difuzeze acest produs nu-şi permit să-l cumpere. Ca urmare, toate discuţiile apărute până acum în presă despre achiziţia unor opţiuni nu au nici un suport real. Nici o televiziune n-a făcut un pas serios în direcţia aceasta până în prezent, nici măcar televiziunea publică. Mă refer la înaintarea unei sume după ce te-ai gândit bine ce înseamnă suma spusă. Aşadar, nici o televiziune nu-şi doreşte cu adevărat să transmită Liga 1. Spun asta, pentru că nimeni nu ne-a invitat la vreo discuţie, nimeni n-a venit cu o sumă, adică ceva mai mult decât a spune în presă că intenţionam să facem ceva”, a declarat Matiescu. Totodată, Alexandru Oprea, director RCS-RDS, a subliniat că televiziunile care doresc meciuri din Liga 1 trebuie să înţeleagă faptul că sumele pentru diferitele opţiuni plătite anii trecuţi nu pot fi comparate cu cele cerute acum, întrucât diferenţa dintre suma plătită în primăvară pentru achiziţionarea drepturilor de transmisie a meciurilor din Liga 1 şi contractul precedent este de cinci ori mai mare: “Sunt drepturi câştigate cu 100.000.000 de euro. Televiziunile trebuie să înţeleagă că preţul plătit pe o opţiune, oricare ar fi aceasta, nu poate să fie comparabil cu cel plătit în contractul anterior. Ar trebui ca fiecare post doritor să facă întâi calcule şi abia apoi să înainteze o ofertă în conformitate cu realitatea curentă. Sau să accepte că nu transmite, însă să informeze opinia publică corect.”
COSTURI
În plus, directorul Antenei 1 a declarat că şi-ar dori ca postul GSP TV să fie preluat şi de alţi operatori de cablu, însă, deşi acestora li s-au făcut oferte concrete, nimeni n-a dat un răspuns pozitiv: “Interesul nostru este ca acest post de televiziune să fie urmărit de cât mai multă lume. Mărturisesc că mie îmi place foarte mult şi ţin să spun că GSP TV a fost lansat în mai puţin de două luni şi jumătate, ceea ce reprezintă o premieră în media românească”. Preţul pe care ceilalţi operatori ar trebui să-l plătească pentru a prelua canalul ce deţine drepturile de difuzare al meciurilor din Liga 1 se situează între 1,5 şi 2,5 euro per abonat pe lună. “Nu e un aşa mare secret preţul. Suma se situează între 1,5 şi mai jos de 2,5 euro, în funcţie, bineînţeles, de numărul abonaţilor. Pot să spun însă că este un tarif cu mult mai mic decât orice canal care deţine drepturile exclusive de transmisie a tuturor meciurilor din campionatul intern, din Europa”, a declarat Oprea.
MECIURI PE TELEFONUL MOBIL
Meciurile din Liga 1 ar putea fi disponibile în curând pe telefoanele mobile ale abonaţilor Orange, a menţionat Dan Matiescu. “Suntem în negocieri destul de avansate cu cei de la Orange şi nu aş putea să precizez un orizont de timp, dar şansele să se concretize sunt mari”, a explicat Matiescu. El a adăugat că în prezent mai este de discutat 10% din contractul cu Orange, existând posibilitatea să se încheie într-o săptămână sau două.
Intact, numărul 1 cu ajutorul Ocean Consulting
Trustul Intact a semnat un contract de consultanţă cu firma de management Ocean Consulting, specializată în piaţa internaţională de media. Scopul acestui acord, ce se va desfăşura pe o perioadă de doi ani, este ca grupul Intact să devină numărul 1 pe piaţa media din România. “Ne propunem ca până la finele contractului încheiat cu Intact să obţinem pentru acest trust o creştere substanţială pe toate segmentele - televiziune, print, radio şi online. De asemenea, ne concentrăm asupra creşterii principalului post de televiziune Antena 1, fără a neglija celelalte canale”, a declarat Klaus Werner. În plus, Werner a amintit că un alt obiectiv al contractului vizează atingerea unei valori de piaţă de 1,5 miliarde de euro. Ocean Strategy a fost înfiinţată în 2000 şi este axată pe dezvoltarea afacerilor din domeniul media. De-a lungul timpului, Ocean a lucrat cu peste 100 de clienţi media din 18 ţări. Printre companiile care au beneficiat de serviciile Ocean se numără Discovery Channel, Mecom, NewsInternational şi RTL group.Citește pe Antena3.ro