x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Guvernul a decis prelungirea valabilității cursurilor pentru obținerea permisului auto

Guvernul a decis prelungirea valabilității cursurilor pentru obținerea permisului auto

27 Mai 2020   •   16:59
Guvernul a decis prelungirea valabilității cursurilor pentru obținerea permisului auto
Sursa foto: Foto: Antena 3

Guvernul a aprobat, miercuri, o hotărâre care prevede prelungirea valabilității cursurilor pentru obținerea permisului auto cu echivalentul perioadei în care a acționat starea de urgență și de asediu.

”Valabilitatea cursului de pregătire teoretică și practică se prelungește cu echivalentul perioadei în care a acționat starea de urgență, de asediu, de mobilizare, de alertă sau de război, care a avut ca efect suspendarea activității de examinare în vederea obținerii permisului de conducere”, se arată în hotărârea Executivului.

Până în prezent, valabilitatea cursului de pregătire teoretică și practică în vederea susținerii examenului de conducere era de un an de la data absolvirii, însă examenele au fost suspendate pentru a preveni răspândirea virusului SARS-CoV 2

În această perioadă au fost programați pentru susținerea probei practice 72.456 de candidați, iar în perioada imediat următoare 10.248 de candidați.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: permis auto cursuri