Minerii suspenda actiunile de protest, dupa ce, in urma negocierilor de ieri, au ajuns la un acord cu conducerea Ministerului Economiei si Comertului (MEC) in privinta salariilor.
Marsul de protest anuntat pentru sapta mana viitoare la Bucuresti a fost si el suspendat. In cazul in care negocierile ar fi esuat, minerii ar fi primit autorizatie pentru un protest de doar patru ore in Bucuresti, si nu pentru trei zile cum cereau ei. "Eu, ca prefect, nu dau voie decat o zi, patru ore", a declarat ieri, pentru Mediafax, prefectul Capitalei, Ovidiu Grecea. Acesta a afirmat ca solicitarea minerilor de a organiza marsuri in Bucuresti timp de trei zile, cu 10.000 de oameni, a fost depusa la Primaria Capitalei de catre liderul sindical al ortacilor, Marin Condescu. Ioan Feurdean, secretarul general al sindicatului minerilor, a declarat ca decizia organizarii mitingului a fost luata in urma unei consultari intre liderii Centralei si cei ai ortacilor din Oltenia.Pregatiri
pentru miting
Sindicalistii au cerut Ministerului
Transporturilor sa
aprobe inchirierea unor garnituri
de tren cu care minerii
din intreaga tara sa se deplaseze
la Bucuresti pentru
organizarea unui miting, insa
ministerul nu si-a dat acceptul
in acest sens. Liderul sindical
Marin Condescu a declarat
ieri ca in cazul in care minerii
vor primi autorizatie de la
Primaria Bucuresti pentru
organizarea mitingului vor
gasi alte mijloace de transport
pentru a ajunge in Capitala.
Solidaritate
sindicala
Minerii de la Compania
Remin Baia Mare au fost ieri
in greva de solidaritate cu
colegii lor din Oltenia. Protestul
ortacilor reprezentati de
Uniunea Sindicatelor Miniere
Maramures s-a intins pe durata
intregii zile, in timp ce
minerii de la USM Nordmin,
adica cei de la Borsa si angajatii Flotatiei Centrale din
Baia Mare, au facut ieridimineata
o greva de solidaritate
de doua ore.
O saptamana
de proteste
Protestele minerilor au
inceput pe 20 februarie in
Targu-Jiu, unde, timp de o
saptamana, ortacii au iesit in
strada, nemultumiti de hotararea Guvernului de a desfiinta Compania Nationala a
Lignitului Oltenia. Ieri, toti
minerii din cadrul Companiei
Nationale a Lignitului Oltenia
(CNLO) au reluat lucrul,
dupa ce greva lor a fost
declarata ilegala miercuri
seara de Judecatoria Targu-Jiu. Sindicalistii contesta insa
decizia instantei, sustinand
ca hotararea judecatorului a
fost ilegala. Ortacii nu au avut
noroc nici in Bucuresti, unde
Curtea de Apel a respins cererea
lor de anulare a hotararii
de guvern privind desfiintarea
CNLO.