x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Guvernul introduce noi impozite

Guvernul introduce noi impozite

de Daniela Ivan    |    20 Feb 2008   •   00:00

Primele de Paşti şi de Crăciun, ca­dourile pentru copii de 1 Iunie, precum şi abonamentele pentru telefon sau transport vor fi impozitate, începând din această lună.

Primele de Paşti şi de Crăciun, ca­dourile pentru copii de 1 Iunie, precum şi abonamentele pentru telefon sau transport vor fi impozitate, începând din această lună. Aceste cadouri pe care firmele le ofereau angajaţilor vor fi taxate cu aproape o treime din valoarea lor, a anunţat ministrul Muncii, Paul Păcuraru. El a mai precizat că banii obţinuţi din aceste impozite suplimentare sunt necesari pentru susţinerea creş­terii pensiilor, pentru că bugetul de asigurări sociale este în acest mo­ment insuficient. Nu vor fi scutiţi de la impozi­tare nici persoanele care obţin veni­turi din indemnizaţiile de la Consiliile de Administraţie sau de la şe­din­ţele unor comisii din instituţiile pu­blice. Vor mai fi impozitate şi su­mele acordate cu ocazia ie­şirii la pen­sie, premiile anuale ofe­rite sub di­ferite forme, sumele pentru plata cu ora sau pentru gărzile şi in­demni­zaţiile acordate cadrelor medicale. “Foarte multe venituri salariale nu erau impozitate. Stimu­lentele, pri­mele, premiile erau în afara regi­mului de impozitare”, a declarat Paul Păcuraru. El a mai precizat că din acest motiv în unele instituţii aceste cadouri erau de trei ori mai mari decât salariile. Din fe­bruarie aceste venituri vor tre­bui să fie im­pozi­tate, firmele vor păti 19,5% din aceste sume, iar angajaţilor le vor rămâne de achitat alte 9,5 procente.

 

Fără relaxare

Reducerea TVA la alimen­tele de bază ar avea efecte negative “enorme”, pentru că o re­la­xare fiscală acum este “ultimul lucru pe care şi-l poate permite România”, a declarat guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, la emisiunea BizBazar de la Antena 3. “Este ultimul lucru pe care şi-l poate permite Ro­mâ­nia”, a afirmat şeful băncii centrale. El a apreciat că scăderea venituri­lor bugetare din TVA nu ar fi compensată prin impo­zitarea bunurilor de lux.

×
Subiecte în articol: observator