x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Guvernul îşi va angaja răspunderea pe legile bugetului şi asigurărilor sociale şi pe modificarea OUG 114 pe 23 decembrie

Guvernul îşi va angaja răspunderea pe legile bugetului şi asigurărilor sociale şi pe modificarea OUG 114 pe 23 decembrie

16 Dec 2019   •   15:43
Guvernul îşi va angaja răspunderea pe legile bugetului şi asigurărilor sociale şi pe modificarea OUG 114 pe 23 decembrie
Sursa foto: guv.ro

Guvernul îşi va angaja răspunderea asupra legii bugetului de stat, legii asigurărilor sociale pe anul 2020 şi asupra modificării OUG 114, potrivit unei decizii luate în Biroul Executiv al PNL, au declarat luni, pentru AGERPRES, surse liberale.

Sursele citate au precizat că, "în principiu", pe data de 23 decembrie, Guvernul urmează să-şi angajeze răspunderea în Parlament asupra legii bugetului de stat, legii asigurărilor sociale pe anul 2020 şi asupra modificării OUG 114.

Conform surselor citate, preşedintele PNL, premierul Ludovic Orban, a fost mandatat să discute cu partidele partenere calendarul asumării răspunderii.

Biroul Executiv al PNL s-a reunit, luni, la Palatul Parlamentului. 

×