x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Haine de contrabandă de peste 3 milioane de lei, capturate în Capitală

Haine de contrabandă de peste 3 milioane de lei, capturate în Capitală

de Redacția Jurnalul    |    06 Iul 2023   •   16:00
Haine de contrabandă de peste 3 milioane de lei, capturate în Capitală

Mii de haine contrafăcute ce au ajuns ilegal în București au fost confiscate din sectoarele 1 și 4. Prejudiciul depășește 3.000.000 lei.

Poliţiştii din București, sectoarele 1 și 4, au făcut miercuri 13 percheziții domiciliare.

În acest an, mai mulți suspecți ar fi pus în circulație, în magazine stradale și în spații cu destinație de locuință, precum și prin intermediul rețelelor de socializare, cantități mari de produse de încălțăminte, îmbrăcăminte și accesorii de lux, ce poartă însemne identice cu mărci înregistrate susceptibile a fi contrafăcute și despre care există suspiciunea că au fost introduse în țară prin sustragere de la control vamal, informează Poliția Capitalei.

Polițiștii din Sectorul 1 au găsit 2.300 de articole vestimentare și 100.000 de lei, proveniți din vânzarea acestor produse, toate acestea fiind confoscate.

Cuantumul prejudiciului este de 3.000.000 lei.

De asemenea, polițiștii din Sectorul 4 au identificat mărfuri de contrabandă provenite din spațiul extracomunitar, purtătoare de însemne/mărci protejate ale unor titulari de marcă, respectiv 3.000 de bucăți, în valoare de aproximativ 250.000 de euro.

Totodată, au mai fost identificate și aproximativ 3.500 de articole de îmbrăcăminte ce nu prezentau inscripții ale unor mărci protejate, pentru care administratorul societății nu a putut prezenta documente de proveniență.

Și în această situație mărfurile și valorile au fost confiscate.

Cercetările continuă pentru punere în circulație a unor produse purtând mărci identice sau similare cu mărci înregistrate.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: haine