x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Halloween 2022. Noi imagini de la petrecerea miliardarilor de la Castelul Bran

Halloween 2022. Noi imagini de la petrecerea miliardarilor de la Castelul Bran

31 Oct 2022   •   10:27
Halloween 2022. Noi imagini de la petrecerea miliardarilor de la Castelul Bran

Cei mai bogați oameni ai lumii, actori de renume mondial și artiști internaționali au petrecut de Halloween la Castelul Bran.

Castelul Bran a fost închis ieri pentru vizitatori, iar miliardarii au fost însoțiți până la castel de 15 ghizi costumați în călugări. Întreaga zonă a fost împrejmuită, iar zeci de agenţi de securitate, unii chiar şi cu câini, au fost plasaţi în jurul castelului.

Elle Macpherson, fotomodel celebru originar din Australia, a participat la petrecerea de Halloween. Vedeta a postat pe Instagram câteva fotografii, în cursul nopții.

Potrivit surselor Mediaflux, în organizarea evenimentului nu a fost implicat niciun român, fiind pus la punct până la cel mai mic detaliu doar cu personal din SUA, adus în România. Bucătari, ospătari, agenți de pază și tot staff-ul implicat în organizarea petrecerii tematice au fost aduși cu avioane din Statele Unite.

Lista de invitaţi, care potrivit informaţiilor apărute în presă, ar fi conţinut iniţial cam 200 de persoane importante, inclusiv Elon Musk şi Angelina Jolie. Cei doi nu au fost văzuți, însă, nicăieri. Şi conform celor mai noi informaţii, la petrecere ar fi participat doar vreo 140 de persoane, potrivit Antena 3.

Petrecere 2

Acum, iată-i pe câţiva dintre cei mai de seamă invitaţi, pe care i-am văzut la petrecerea la Castelul Bran.

– Peter Thiel, fondatorul PayPal, avere 7 miliarde dolari

– Matt Danzeisen, soţul lui Peter Thiel

– Sergey Brin, fondatorul Google

– Steve Jurvetson, fondator Hotmail, în prezent în board-ul Space X

– Luke Nosek, co-fondator PayPal, fondator al Gigafund

– Larry Page, al 17 lea cel mai bogat om din lume în 2022 și co-fondator Google

– Elle Macpherson, actriţă

– Julia Sandstrom, actriţă şi DJ,

– Ovidiu Toma, fondatorul și CEO-ul CryptoDATA

×
Subiecte în articol: castelul bran Halloween