Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
“Nu credeam că în Poliţia Română există atâta golănie!”, spunea fostul ministru de Interne Radu Stroe acum un an. Această declaraţie a fost urmarea scandalului de agresiune sexuală din Inspectoratul Judeţean de Poliţie Olt. În ianuarie 2013 mai mulţi şefi din Olt au fost anchetaţi după ce o poliţistă şi-a înjunghiat şeful care ar fi violat-o. Pe 10 ianuarie 2013, chestorul de poliţie Vasile Viorel, adjunct al inspectorului general al Poliţiei Române, chestorul şef Petre Tobă, a ţinut o conferinţă de presă în care anunţa cea mai mare acţiune de control în inspectoratele din subordine pentru a afla câte poliţiste au fost hărţuite sexual. Nici atunci şi nici acum şefii Poliţiei Române nu au putut să explice inutilitatea acestui demers şi costurile aferente. Din datele instituţiei reiese că au fost intervievate 518 poliţiste într-o zi, ceea ce înseamnă că fiecare a avut mai puţin de un minut pentru a răspunde echipelor de anchetă trimise de la Bucureşti. Rezultatul anchetei? Nu se ştie câte poliţiste sunt hărţuite sexual.
“Echipe formate din psihologi, sociologi, reprezentanţi ai structurilor de resurse umane şi control intern se deplasează în ţară pentru a purta discuţii cu femeile poliţist pe baza unui ghid de interviu elaborat de specialişti în problematica psihosociologiei. În Poliţia Română sunt angajate 8.809 femei”, se arăta în comunicatul de presă de anul trecut. Conform IGPR, interviurile cu femeile poliţist s-au desfăşurat între 10 şi 21 ianuarie 2013, la această activitate participând 37 de echipe formate din psihologi, sociologi şi poliţişti de la Control Intern. Patru psihologi, opt sociologi şi 13 ofiţeri de la Bucureşti au participat la aceste interviuri.
Interviuri inutile
Este de admirat zelul celor care au străbătut ţara, aproape12.500 de km în 12 zile, şi au reuşit să intervieveze 6.222 de poliţiste. Mai mult de un sfert erau în concedii, învoiri, misiuni sau nu au dorit să dea ochii cu cei de la Control Intern. Un simplu calcul arată că un psiholog a stat de vorbă cu 103 poliţiste pe zi. Impresionant, nu?! Acţiunea pompoasă făcută doar pentru imaginea instituţiei a dus la rezultate neconcludente. Se observă şi în măsurile luate: “crearea unui mecanism instituţional de semnalare în timp real a cazurilor de hărţuire şi discriminare la locul de muncă; instituirea unei linii telefonice interne de semnalare a eventualelor probleme ale angajaţilor; includerea în structura tematicilor de formare profesională continuă a angajaţilor a unor teme de pregătire pe domeniul discriminării şi hărţuirii la locul de muncă”. Limbajul de lemn din răspunsul IGPR este concludent.
Cheltuieli secrete
Din răspunsul oferit de IGPR solicitării Jurnalului Naţional reiese că această acţiune poliţienească fără precedent a fost de fapt un studiu sociologic datorită numărului mare de sociologi implicaţi şi al numărului mic de psihologi prezenţi. Practic, şefii Poliţiei Române au vrut să afle care este amploarea hărţuirilor sexuale în interiorul instituţiei. Numărul mic de evaluatori pentru 37 de comisii comparativ cu numărul mare de poliţişti de la Control Intern spune totul.
Echipa de investigatori fiind de la Bucureşti, a creat o şi mai mare presiune asupra femeilor poliţist care au acceptat să participe la interviuri. Pe lângă aceasta, nu există nici o siguranţă a unei presupuse victime care ar fi fost hărţuită la locul de muncă că superiorii nu le vor sancţiona acţiunile. Practic, fără o imunitate garantată, nici o femeie poliţist nu-şi va acuza şefii de hărţuire sexuală.
Psihologii pe care i-am chestionat legat de utilitatea acţiunii IGPR au spus că nici un interviu nu poate trece de discursul victimei. Pentru o evaluare corectă ar fi trebuit folosite teste proiective care ar fi scos la iveală câte din femeile poliţist au fost în realitate agresate sau hărţuite sexual. “Angajatele au susţinut că acest demers nu ar fi trebuit să fie atât de expus public, deoarece se face un mare deserviciu atât Poliţiei Române, în general, cât mai ales femeilor poliţist, fiind afectată imaginea şi autoritatea acestora”, se arată în răspunsul IGPR.
Este evident că au existat întrebări menite să spele imaginea instituţiei. Şefii Poliţiei au refuzat să precizeze sumele exacte cheltuite cu aceste comisii. S-au ascuns în spatele unor răspunsuri vagi: diurna de 13 lei, 7,5 litri de carburant la 100 km şi cazare de trei stele sau flori, dacă e vorba de pensiune. Un calcul simplu arată s-au cheltuit zeci de mii de lei pentru interviuri de trei floricele.
