x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Hoții care au spart casa actriței Emilia Mușală au fost prinși. Paguba este de peste 60.000 de euro

Hoții care au spart casa actriței Emilia Mușală au fost prinși. Paguba este de peste 60.000 de euro

05 Iun 2021   •   09:40
Hoții care au spart casa actriței Emilia Mușală au fost prinși. Paguba este de peste 60.000 de euro

Hoții au intrat în casa din Voluntari de mai multe ori, iar victima a reclamat la Poliție faptul că i-au dispărut mai multe bunuri și bani. Paguba este de peste 60.000 de euro, iar surse apropiate anchetei spun că victima este actrița Emilia Mușală.

Prima dată polițiștii au fost anunțați pe 26 mai. Înainte de miezul nopții, polițiștii orașului Voluntari au fost sesizați prin apel 112, de către o femeie, cu privire la faptul că, la aceeași dată, în intervalul 9:30-22:30, persoane necunoscute au pătruns în imobilul din Voluntari, de unde au sustras mai multe bunuri, respectiv ceasuri bijuterii, ochelari, suma de 2.000 lei și cheile de la trei autoturisme, prejudiciul fiind estimat de către persoana vătămată la aproximativ 60.000 de euro.

Al doilea apel a fost pe 3 iunie. La ora 02:19, polițiștii orașului Voluntari au fost sesizați prin apel 112, de către aceeași femeie, cu privire la faptul că, în noapte de 02-03 iunie a.c., în intervalul orar 23:00-02:10, i-a fost sustrasă suma de aproximativ 6.000 lei și mai multe carduri bancare.

Ulterior, polițiștii orașului Voluntari împreună cu polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Ilfov au identificat patru bărbați, cu vârste cuprinse între 25 și 39 de ani, bănuiți de comiterea uneia dintre cele două fapte sesizate.

Vineri, polițiștii de investigații criminale au efectuat șapte percheziții domiciliare, în București și Ilfov, la persoane bănuite de săvârșirea mai multor furturi din locuință, de pe raza județului Ilfov.

„În urma perchezițiilor au fost descoperite mai multe bunuri susceptibile a proveni din mai multe furturi din locuințe, respectiv ceasuri, bijuteri, articole de încălțăminte și îmbrăcăminte, precum si bunuri folosite la săvârșirea de infracțiuni și un autoturism, acestea fiind indisponibilizate, în vederea continuării cercetărilor. Au fost conduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Ilfov 6 persoane, pentru cercetări. În urma probatoriului administrat, 4 persoane au fost reținute pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astazi, aceștia să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, cu propuneri legale”, au anunțat polițiștii.

În ambele cazuri, cercetările sunt continuate de polițiștii orașului Voluntari și Serviciului de Investigații Criminale Ilfov.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: hoti prinsi