Politia britanica se teme de o crestere a infractiunilor la bancomate in timpul Jocurilor Olimpice din aceasta vara de la Londra. Postul de televiziune ITV1 va difuza, in aceasta seara, un documentar in care subiectul principal sunt bandele de romani care fura din bancomate.
Potrivit site-ului televiziunii, documentarul "Fraud Sqaud" va fi difuzat de la ora locala 21:00 (23:00 ora Romaniei) si va vorbi despre gruparile de crima organizata care obtin milioane de euro din infractiunile comise la ATM-uri.
VEZI aici trailer-ul documentarului
Vor fi prezentate si metodele prin care bandele reusesc sa le fure clientilor banii din conturile bancare. Printre ele se numara camere de luat vederi secrete care inregistreaza codul pin si echipamente de copiere a cardurilor. Unele bande au realizat chiar un ATM-uri false.
"Infractorii incearca in mod constant si isi imbunatatesc tehnologia pentru a invinge tehnologia bancilor", a declarat directorul departamentului de politie pentru infractiuni cu carduri bancare, Paul Barnard.
El sustine ca majoritatea fraudelor la ATM-uri sunt comise de cetateni romani.
In primele trei luni ale lui 2011, detectivii au identificat 120 de romani care au legaturi cu infractiunile la bancomate. "De fapt 92 la suta din fraudele la bancomate din tara smt comise de cetateni romani. Comunitati foarte, foarte inchise, bande foarte inchise", a declarat Barnard.