Ninsorile din ultima perioadă au depus troiene peste dealurile Dobrogei, acoperind văile, şanţurile şi canalele. Animalele sălbatice au rămas fără hrană, neputând scormoni prin stratul gros şi îngheţat de zăpadă. Ajutorul a venit miercuri, în maşini de teren, peste 11.000 de hectare fiind străbătute de voluntari pentru a pune mâncare animalelor.
Fondul de vânătoare numărul 12 Cochirleni Constanţa e administrat de Asociaţia de Vânătoare şi Pescuit Sportiv Egreta, Bucureşti. Iarna, de două ori pe săptămână, administratorii împrăştie hrană cerbilor, iepurilor şi mistreţilor, potârnichilor, fazanilor şi porumbeilor sălbatici, dar în ultimele două săptămâni troienele i-au împiedicat să ducă mâncarea în sălbăticie.
Numele generic al animalelor, de la şacali şi vulpi la ciute şi porumbei, este de "vânat", deoarece pentru fiecare sezon există o cotă de recoltă, stabilită în urma evaluării fondului, pentru menţinerea echilibrului între specii. Timp de o săptămănă, preşedintele Asociaţiei Egreta, Mircea Smaranda, a tot încercat să intre cu tractorul pe câmp. N-a reuşit, din cauza zăpezii. Când a văzut căprioarele ajunse în vie în căutare de hrană, a apelat Grupul BGS pentru ajutor.
Miercuri, 9 maşini ale Diviziilor Securitate şi Dezastre ale BGS au intrat pe dealurile Cochirlenilor după ce-au fost în prealabil îndesate cu 4 tone de porumb şi o tonă de grâu şi lucernă. Zăpada le-a dat şi lor de furcă, maşinile rămânând pe rând captive prin nămeţi. Şufele se derulau, cârligele se agăţau, maşina prinsă se elibera, rămânea alta.
În timp ce şoferii se ajutau unii pe alţii, salvatorii şi angajaţii asociaţiei împrăştiau porumb şi grâu prin pâlcurile de arbuşti, pe acolo pe unde se vedeau cărări de urme mici şi dese ba de păsăret, ba de iepuri şi de porci mistreţi. Apoi, convoiul pleca mai departe, printre dealuri, pe lângă canale adânci şi bălţi îngheţate oprindu-se din loc în loc pentru a împrăştia hrana.
"Nu am mai participat la o astfel de acţiune până acum, însă când am auzit despre ce este vorba, am venit cu 15 oameni şi 9 maşini. Asta este ceea ce ne place", mi-a spus zâmbind Bogdan Oprea, preşedintele grupului BGS.