Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe DN 11 Onești-Târgu Secuiesc, în zona localității Lemnia, județul Covasna, a avut loc o coliziune produsă între două autocamioane, soldată doar cu pagube materiale. Traficul rutier se desfășoară alternativ, pe un sens, dirijat de polițiști. Se estimează reluarea normală a traficului după ora 08.00.
Pe DN 1 Ploiești-Brașov, în Bușteni, județul Prahova, un TIR înmatriculat în Bulgaria a lovit un parapet și a rămas imobilizat pe suprafața de rulare. Nu sunt persoane rănite, dar traficul rutier este oprit pe ambele sensuri. În zonă sunt semnalate precipitații sub formă de ninsoare, carosabilul fiind acoperit cu zăpadă. Se estimează reluarea normală a circulației în 45-60 de minute.
Pe DN 2 Buzău-Focșani, în zona localității Dumbrăveni, județul Vrancea, s-a produs un accident rutier între patru autoturisme, în urma căruia cinci persoane au suferit răni ușoare, fiind evaluate medical la fața locului. Traficul rutier este oprit pe sensul către Focșani, circulându-se alternativ, pe celălalt fir. Se estimează reluarea normală a traficului după ora 08.00.
Sunt semnalate precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare, carosabilul fiind pe alocuri acoperit cu zăpadă, dar nu sunt impuse restricții de trafic din cauza condițiilor meteorologice, pe mai multe drumuri din județele Alba, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Caraș-Severin, Covasna, Dâmbovița, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Prahova, Sibiu, Suceava, Vaslui, Vâlcea și Vrancea. La nivel național se acționează cu utliaje pentru curățarea carosabilului și împrăștierea de material antiderapant.
Este semnalată ceață care scade vizibilitatea în trafic sub 50 de metri pe DN 18, în Pasul Prislop, în apropierea localității Borșa, județul Maramureș.
În restul județelor plouă, carosabilul este umed, fără a fi impuse restricții de trafic.
Pe șoselele principale, respectiv autostrăzile A1 București-Pitești, A2 București-Constanța și A3 București-Brașov, se circulă pe un carosabil umed, fiind semnalate precipitații sub formă de ploaie.
(sursa: Mediafax)