x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator "IARNA TALENTELOR"/KIDEX, la Romexpo

"IARNA TALENTELOR"/KIDEX, la Romexpo

03 Dec 2008   •   00:00

Complexul expoziţional Romexpo Bucureşti va găzdui în perioada 4-7 decembrie cea de-a opta ediţie a Târgului pentru copii KIDEX, ceea ce va transforma pavilioanele 16, 17 şi 18 într-un adevărat tărâm magic al celor mici.



Partener tradiţional al evenimentului, Fundaţia "Dan Voiculescu" pentru Dezvoltarea României, prin intermediul Clubului de Excelenţă, va organiza la standul său un concurs de pictură intitulat "Iarna talentelor".
La concurs sunt invitaţi să participe cei mai talentaţi copii, cu vârste cuprinse între 4 şi 8 ani. Cele mai reuşite desene vor fi recompensate în ultima zi de târg cu premii-surpriză. În cadrul Târgului pentru copii, membrii Clubului de Excelenţă au pregătit mici momente artistice, susţinute de grupul vocal "Steluţele Europei".
Spectacolele vor avea loc pe scena din pavilionul 18. În pavilioanele KIDEX, copiii vor fi răsfăţaţi în spaţiile de joacă special amenajate cu tombole, face-paiting, baloane şi dulciuri. Între timp, părinţii pot face cumpărături de la cele 160 de firme expozante, printre acestea şi multe branduri de renume. În premieră, KIDEX amenajează o zonă special dedicată inovaţiilor prezentate şi premiate la târgurile internaţionale de profil. (M.C.)

×
Subiecte în articol: observator