Trei persoane au ajuns, astăzi, la Unitatea de Primire a Urgenţelor (UPU) din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţe Sfântul Ioan din Iaşi, după ce au sărbătorit, încă de dimineaţă, 'ziua bărbaţilor', informează Agerpres.
Coordonatorul UPU, dr. Tudor Ciuhodaru susţine că în cea mai gravă stare a fost adus un bărbat din localitatea Tomeşti. Bărbatul, în vârstă de 40 de ani, a adormit pe plita sobei după ce a început, încă de la primele ore ale dimineţii, să bea '44 de pahare', conform unei tradiţii populare care îi sărbătoreşte pe 'cei 40 de mucenici din Sevastia'. În momentul în care a ajuns la spital, bărbatul prezenta arsuri de gradul IV la nivelul braţului stâng. El se află internat la Centrul 'SOS Mâna', din cadrul spitalului. De asemenea, un alt bărbat din oraşul Podu Iloaie a fost adus la spital cu o alcoolemie de 3 la sută, după ce s-a cinstit şi el, de 'ziua bărbatului'. Tot din cauza celor '44 de pahare' a ajuns la spital şi un tânăr de 28 de ani, care s-a ales cu o fractură a piciorului stâng. Întrucât pe 8 Martie se sărbătoreşte Ziua Internaţională a Femeilor, pe 9 martie bărbaţii îşi sărbătoresc, neoficial, şi ei ziua. Această 'aniversare' este în aceeaşi zi când, potrivit calendarului creştin ortodox, sunt pomeniţi 'Sfinţii 40 de mucenici', când este dezlegare la vin.
Citește pe Antena3.ro