x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator ÎN ATENŢIA PREMIERULUI BOC/Prefect penal la Braşov

ÎN ATENŢIA PREMIERULUI BOC/Prefect penal la Braşov

de Libiu Mateescu    |    27 Feb 2009   •   00:00
ÎN ATENŢIA PREMIERULUI BOC/Prefect penal la Braşov

Incredibil, dar adevărat. Fostul deputat PD-L Braşov Ion Gonţea a fost pus prefect la Braşov la 13 februarie 2009 de premierul României, Emil Boc, deşi se cunoştea la Guvern trecutul său penal. El l-a înlocuit în această funcţie pe Emil Niţă, vicepreşedinte al PSD Braşov, care a devenit subprefect.



Democrat-liberalii au făcut abstracţie de trecutul lui Gonţea, pătat de urmăriri penale şi trimiteri în judecată, şi l-au prezentat premierului ca pe un expert în administraţie, precum şi ca un vajnic luptător împotriva corupţiei. Dosarul penal al actualului prefect de Braşov, fost deputat, fost notar şi consilier judeţean, înregistrat la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub numărul 557/D/P/2005, este însă departe de a se fi închis şi contrazice "recomandările" oferite prefectului braşovean.

ESCROCHERIA "CONDOR"
Ion Gonţea, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Braşov şi ulterior deputat în perioada 2004-2008, a fost acuzat şi trimis în judecată la 8 noiembrie 2006 de procurorii DIICOT Bucureşti pentru favorizarea infractorilor, prin fals intelectual, precum şi de fals în declaraţii şi în înscrisuri sub semnătură privată, alături de alţi 11 inculpaţi, pentru că a autentificat în fals un act notarial de vânzare-cumpărare a unui teren, încheiat în urma unei expertize imobiliare trucate. Prin respectiva expertiză se stabilea în mod ilegal o valoare simbolică de 10.000 de dolari unei suprafeţe de 1 hectar, situată în municipiul Braşov, pe care se găseau cele şase imobile ale fostelor alimentare de stat, reunite ulterior în societatea de stat SC Condor SA. Complicii lui Ion Gonţea, Nicolae Dogar şi Traian Popelea, administratori la Condor SA, au înstrăinat ilegal în perioada 1995-2003 activele societăţii la un preţ modic (cu scopul de a-şi însuşi banii), împreună cu terenul de sub respectivele alimentări, cu ajutorul lui Ion Gonţea, în calitate de notar public. Prejudiciul adus statului, estimat de procurorii DIICOT, s-a cifrat la 9,9 miliarde de lei vechi, fiind acuzaţi de delapidare, evaziune fiscală, fals şi uz de fals, infracţiuni în formă continuată, precum şi de corupţie, potrivit Legii 78/2000. Dosarul penal al învinuiţilor a ajuns la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, datorită calităţii de deputat a lui Ion Gonţea, care a şi fost trimis în judecată în 2006, împreună cu tot grupul infracţional. Ulterior, în 2007, dosarul s-a întors la procurori pentru vicii de procedură în urmărirea penală, urmând ca în cursul acestui an să fie retrimis spre judecare. În tot acest timp, Ion Gonţea a făcut presiuni pentru a fi scos de sub urmărire penală, încercând să intervină inclusiv la preşedintele Băsescu, care i-a refuzat însă întrevederea.

INTERCEPTĂRI TELEFONICE
Prefectul Braşovului a prezidat şedinţa delegaţiei permanente în care s-a aprobat reevaluarea şi individualizarea unui număr de 30 de imobile şi spaţii comerciale ale SC Condor SA, pregătind astfel viitoarea escrocherie imobiliară, una din cele mai mari din istoria Braşovului. Procurorii DIICOT i-au interceptat însă convorbirile telefonice purtate cu ceilalţi inculpaţi, începând cu anul 2003, care demonstrau implicarea lui Gonţea în escrocheria "Condor". Astfel, actualul prefect îi spunea inculpatului Nicolae Dogar la telefon la 18 iulie 2007 că: "Am înţeles. Îl duci întâi la altcineva (terenul - n.n.), la o terţă persoană, şi aia vinde după aia a societăţii tale... Şi tragi un preţ ca lumea şi gata... Astea-s mecanismele... Îl vinzi la persoana aia şi aia îl vinde peste trei zile societăţii tale. Care-i problema?... Luni facem actul de vânzare-cumpărare, îţi găseşti persoana la care îl vinzi... ". La data de 25 iulie, peste o săptămână, la biroul notarial al lui Gonţea se încheie actul notarial cu pricina, care consfinţea suveica imobiliară, terenul fiind revândut unui terţ cu 30.000 de dolari. Ulterior, după controlul poliţiştilor de la Poliţia Economică, Gonţea discuta la telefon la 26 septembrie cu Dogar, care întreba: "Au plecat ticăloşii?..., iar Gonţea răspundea... Da, mă, dă-i dracului... e nişte miliţieni (sic!), ce să fac?...". Ulterior, procurorii DIICOT au consemnat şi faptul că Gonţea a minţit în urma cercetării penale, iar în finalul rechizitoriului se arată că "... presiunile exercitate de inculpaţi şi de protectorii lor politici au dus la tergiversarea dosarului şi mutarea procurorului Stoica, cel care a instrumentat dosarul, la Bucureşti, după ce i-a fost luat cazul". Aceste aspecte au făcut imposibilă propunerea de arestare preventivă a inculpaţilor, printre care şi Ion Gonţea, care a fost protejat de imunitatea parlamentară, fiind trimis în judecată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în stare de libertate.

AMNEZIA LUI GONŢEA
întrebat despre amestecul în dosar, Ion Gonţea neagă relaţia cu inculpaţii: "I-am făcut nişte acte lui Nicolae Dogar pentru vânzarea unor terenuri, proprietate personală, unor alte persoane. Procurorul mi-a spus că prin aceste operaţiuni eu l-aş fi favorizat. Aceste lucruri trebuie demonstrate. Domnul Dogar nu era un client al meu frecvent. Probabil că o să mă adresez şi procurorului general. Eu n-am nici cel mai mic amestec", spunea actualul prefect de Braşov. Astfel, deşi probele împotriva lui Gonţea sunt solide, tergiversarea dosarului "Condor" continuă însă şi astăzi, exact cum se aprecia în rechizitoriul procurorului de caz. Implicarea notarului braşovean în cazuri dubioase a fost deseori dezvăluită de presă şi de instituţiile de control ale statului. Un alt caz este autentificarea de către notarul Ion Gonţea, consilier local la acea vreme, a vânzării blocului CET de către Primăria Braşov controversatului afacerist braşovean Ioan Olaru, cercetat penal, pentru doar 4 miliarde de lei vechi! La vremea respectivă, edililor locali li s-a sechestrat asigurator averea de către Curtea de Conturi, în urma "isprăvii" notariale a lui Gonţea.

×
Subiecte în articol: observator brasov gonţea