x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator În ianuarie, deficitul de cont curent a scăzut la 525 milioane euro

În ianuarie, deficitul de cont curent a scăzut la 525 milioane euro

13 Mar 2009   •   00:00

Contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 525 milioane euro în ianuarie 2009, în scădere cu 54,6 la sută faţă de luna ianuarie 2008, potrivit datelor Băncii Naţionale a României (BNR).



Banca centrală precizează că influenţa determinantă asupra soldului contului curent a avut-o deficitul balanţei comerciale, care a însumat 385 milioane euro, în scădere cu 66,4 la sută faţă de luna ianuarie 2008. Anul trecut, deficitul contului curent a fost finanţat integral prin investiţii directe ale nerezidenţilor în România (faţă de 52,1 la sută în luna ianuarie 2008), care au înregistrat 912 milioane euro (comparativ cu 603 milioane euro în luna ianuarie 2008). În ianuarie 2009, din cele 912 milioane euro, participaţiile la capital au reprezentat 49,6 la sută, creditele intra-grup 36,2 la sută şi profitul reinvestit 14,2 la sută. Datoria externă pe termen mediu şi lung a înregistrat la 31 ianuarie 2009 nivelul de 50,567 miliarde euro, în creştere cu 0,9 la sută faţă de 31 decembrie 2008. Totodată, datoria externă publică şi public garantată a înregistrat un sold de 10,936 miliarde euro şi a reprezentat 21,6 la sută din datoria externă pe termen mediu şi lung (faţă de 21,3 la sută la 31 decembrie 2008). Datoria externă negarantată public a însumat 34,454 miliarde euro, fiind cu 1,7 la sută mai mare decât la 31 decembrie 2008. Rata serviciului datoriei externe pe termen mediu şi lung a fost 17,2 la sută în luna ianuarie 2009, comparativ cu 28,6 la sută în anul 2008. Gradul de acoperire a fost 10,3 luni de importuri de bunuri şi servicii la 31 ianuarie 2009, faţă de 5,7 luni la 31 decembrie 2008.
Agerpres

×
Subiecte în articol: romania ianuarie sută