x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Întrebări – Mirări – Enervări

Întrebări – Mirări – Enervări

12 Sep 2008   •   00:00

Ne enervează deja gîndul la aglomeraţia de pe străzile Bucureştiului, care va primi "forţe proaspete" de luni, odată cu începerea noului an şcolar. De la 1 octombrie, cînd va veni şi noul val de studenţi, vom fi îngropaţi între maşini şi vom trăi în fiecare zi cu impresia că am nimerit în mijlocul unui miting de proporţii.



  • Ne enervează deja gîndul la aglomeraţia de pe străzile Bucureştiului, care va primi "forţe proaspete" de luni, odată cu începerea noului an şcolar. De la 1 octombrie, cînd va veni şi noul val de studenţi, vom fi îngropaţi între maşini şi vom trăi în fiecare zi cu impresia că am nimerit în mijlocul unui miting de proporţii.
  • Ne enervează asistenta-şefă care, în loc să-şi ceară scuze de la părinţii nou-născuţilor şterşi pe faţă cu detergent de podele, se simte îndreptăţită să-i ameninţe că-i dă tot ea în judecată. Ne-am enervat şi la aflarea ştirii că un copil a murit la Cluj din cauza unei banale operaţii de polipi.
  • Ne enervează lumea interlopă din Craiova şi tupeul fantastic pe care-l au toţi infractorii din România, trăind cu ferma convingere că toată lumea le stă la picioare şi că pot să-şi permită orice, chiar să cumpere poliţişti şi procurori.
  • Ne întrebăm ce poate fi mai genial decît poezia proletcultistă: "Clipă stai, / opreşte-ţi zborul, / se prăvale compresorul!" Ne miră nevoia autorilor de a-şi renega aceste opere şi refuzul urmaşilor lor de a le lăsa publicate.

×
Subiecte în articol: observator