''În perioada 29 septembrie - 12 octombrie, poliţiştii din cadrul structurilor de combatere a criminalităţii organizate, împreună cu procurorii DIICOT, au efectuat 50 de acţiuni operative (dintre care 21 de amploare), pentru destructurarea grupurilor infracţionale specializate în trafic de persoane, criminalitate informatică, trafic şi consum ilicit de droguri şi spălare de bani'', informează sâmbătă IGPR.
În cadrul acestora, au fost efectuate 199 de percheziţii domiciliare şi 10 acţiuni de prindere în flagrant delict, fiind derulate activităţi investigative pentru probarea activităţii infracţionale a 133 de persoane.
Potrivit Poliţiei Române, au fost emise 85 de ordonanţe de reţinere şi 49 de mandate de arestare preventivă. De asemenea, faţă de 19 persoane a fost luată măsura controlului judiciar, iar faţă de 9 persoane - măsura arestului la domiciliu.
În urma activităţilor, au fost indisponibilizate o armă neletală şi muniţie (98 de bucăţi), 124,460 de kilograme de canabis, 1,103 kilogram de cocaină, 1,594 kilograme de alte droguri, 4.072 de doze de alte droguri, 1.850 de kilograme de substanţe vegetale, 9 culturi şi 585 de plante de canabis.
De asemenea, au fost descoperite şi ridicate 30.110 diverse comprimate, 23 de grindere, 21 de cântare de precizie, 107 telefoane mobile, 17 cartele SIM, 6 sisteme PC/laptopuri, 8 medii de stocare, 331.120 de lei, 25.320 de euro, 911 dolari, 80 de lire sterline, precum şi 100 de euro ce prezintă urme de contrafacere.
În cadrul acţiunilor, alături de poliţiştii din cadrul structurilor de combatere a criminalităţii organizate, au participat luptătorii Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale, poliţişti din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene, precum şi jandarmi.