x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator IGPR: Sute de imobile şi autoturisme sechestrate în acest an de la grupuri infracţionale organizate

IGPR: Sute de imobile şi autoturisme sechestrate în acest an de la grupuri infracţionale organizate

22 Oct 2022   •   12:10
IGPR: Sute de imobile şi autoturisme sechestrate în acest an de la grupuri infracţionale organizate

Sute de imobile şi autoturisme au fost sechestrate de la începutul acestui an, în urma acţiunilor de destructurare a unor grupuri infracţionale organizate, a anunţat, sâmbătă, Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).

De asemenea, au fost confiscate importante cantităţi de droguri, ţigări de contrabandă şi arme.

"În cele 9 luni, au fost desfăşurate 1.182 de acţiuni operative în dosarele proprii şi în cele în care se fac cercetări sub coordonarea DIICOT, dintre care 412 au fost acţiuni operative de amploare. (...) Ca urmare a activităţilor desfăşurate de poliţiştii specializaţi, au fost indisponibilizate 755,3 kg de droguri (dintre care 361,95 kg droguri de mare risc şi 393,35 kg droguri de risc), peste 25.000.000 de ţigarete, peste 36 de tone de tutun vrac şi 89 de arme de foc. Totodată, au fost instituite sechestre asupra a 324 de imobile, 232 de autoturisme, a peste 70.000.000 de lei, 2.000.000 de euro, 140.000 de dolari şi a 5 kg de aur sau bijuterii din aur", se arată într-un comunicat transmis de către IGPR.

Conform aceleiaşi surse, în aceeaşi perioadă au fost puse în executare 3.745 de mandate de percheziţie domiciliară şi 3.327 de mandate de aducere.

Au fost reţinute 1.428 de persoane şi au fost emise 1.116 mandate de arestare preventivă sau la domiciliu şi 549 de ordonanţe de dispunere a controlului judiciar.

"În urma acţiunilor derulate de poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate, împreună cu DIICOT, procurorii au emis 1.162 de rechizitorii şi au încheiat 311 acorduri de recunoaştere a vinovăţiei, fiind trimişi în faţa instanţei 3.219 inculpaţi, dintre care 1.229 în stare de arestare preventivă.Totodată, au fost întocmite 143 de rechizitorii şi acorduri de recunoaştere a vinovăţiei, în care s-a reţinut infracţiunea de constituirea unui grup infracţional organizat, alături de alte infracţiuni de competenţa DIICOT, fiind trimişi în judecată 907 inculpaţi, dintre care 431 în stare de arestare preventivă", mai menţionează comunicatul IGPR.

×
Subiecte în articol: igpr grupuri infractional