x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ileana Ciuculete a murit. S-a aflat ce boală a răpus-o așa de rapid

Ileana Ciuculete a murit. S-a aflat ce boală a răpus-o așa de rapid

15 Mar 2017   •   10:29
Ileana Ciuculete a murit. S-a aflat ce boală a răpus-o așa de rapid

Ileana Ciuculete a muritMoartea cântăreței Ileana Ciuculete a luat prin surprindere pe toată lumea, însă cel care nu se poate împăca cu această pierdere este chiar soțul artistei, Cornel Galeș.

Acesta a povestit momentele cumplite prin care partenera sa a trecut de la primirea diagnosticului crunt.

 

”Pe 21 februarie a debutat o ciroză din hepatita C, dintr-o dată, din senin. Pe 4 februarie am fost la un spectacol ne-am distrat, ne-am uitat la TV, nu a avut nimic. După aceea a debutat asta, a făcut analize şi s-a dat totul peste cap, până acum două ore când s-a dat totul peste cap. Nu a mai rezistat la perfuzii, la nimic. Ni s-a spus că se ia de la manichiură, pedichiură, operaţii, sânge, sex. Acum a plecat, n-a mai suportat nimic,  n-a mai stat. Ni s-a spus că e singura chestie. Dar când este activată e atât de activată i-a spart tot ficatul, venele în el, i l-a mărit până l-a spart. Am văzut Iadul. Nu a mai putut să facă nimic”, a declarat bărbatul pentru WOWbiz.

×