Restaurantul lui Dumitru Dragomir, de pe malul Lacului Herastrau, este aproape gata. S-au pus termopanele, marmura, mai sunt doar cateva finisari de facut. Bineinteles ca totu-i ilegal, fara nici un fel de autorizatie de constructie. Vina a fost insa pasata de la Primaria Capitalei la cea a Sectorului 1.
Intr-o capitala europeana, construirea restaurantului deputatului PRM Dumitru Dragomir pe malul Lacului Herastrau, fara nici un fel de autorizatie, nu ar fi fost posibila. Insa in Bucuresti, intr-o capitala care se vrea europeana, totu-i posibil, chiar si in conditiile in care ilegalitatile sunt scoase la iveala. Locatia de fite este aproape gata, asta in conditiile in care proprietarul a decis sa se extinda, acum restaurantul fiind mult mai mare decat la inceput. Ca doar a vazut ca se poate. Ce conteaza ca-i ilegal. In aceeasi situatie se afla toate terasele din Parcul Herastrau, majoritatea construite pe fostele WC-uri publice si extinse abuziv pe mii de metri patrati. Asa ca marea demolare anuntata de municipalitate a esuat din start, fiind daramate doar cateva carciumi amarate. Cel care a orchestrat actiunea Primariei si care cunoaste foarte bine fenomenul, dar mai ales patronii din Herastrau este Virgil Carstea, directorul Directiei de Lacuri si Parcuri. Intrebat ce terase mai demoleaza, Carstea ne-a raspuns: "Biroul de presa al Primariei stie, faceti adresa catre birou si vi se va raspunde", ne-a declarat directorul de la Lacuri si Parcuri, proaspat intors din concediu, petrecut la Monte Carlo, iritat probabil ca l-am deranjat. SOLUTIE DE COMPROMIS. In schimb, primarul general, Adriean Videanu, ne-a spus ca de demolarea terasei lui Dragomir ar trebui sa se ocupe primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, in competenta caruia revine sarcina, conform legii. "Chiliman trebuie sa dea dispozitie de demolare. El le-a dat posibilitatea insa de a intra in legalitate pana la 10 octombrie. Asteptam ce decizie va lua", a spus Videanu. Edilul Sectorului 1 a dat firmei lui Dragomir o amenda de 400 de milioane de lei, care ulterior a fost atacata in instanta. Situatia celorlalte terase din Parcul Herastrau ramane confuza. Teoretic, patronii locatiilor au contract cu Primaria Capitalei pe o suprafata de 20 de metri patrati, dar platesc chirie pentru 2.000 de metri patrati, adica pe suprafata pe care s-au extins ilegal. Si asta se intampla de zece ani. "Trebuie sa gasim o solutie de compromis", a conchis Videanu."Chiliman trebuie sa dea dispozitie de demolare. El le-a dat posibilitatea insa de a intre in legalitate pana la 10 octombrie. Asteptam ce decizie va lua" - Adriean Videanu, primarul general
Citește pe Antena3.ro