Batalia pentru Grindu Chituc, una din ultimele regiuni salbatice de la tarmul marii, continua. Desi este zona strict protejata, unde pana si accesul e restrictionat, la Grindu Chituc incep improprietaririle.
Mai multi localnici din comunele constantene Mihai Viteazu, Sacele si Corbu vor fi improprietariti cu terenuri apartinand zonelor de protectie ecologica maxima, Grindu Chituc si Grindu Lupilor, aflate in apropierea amintitelor localitati. Decizia a fost luata de mai-marii comunelor si urmeaza a fi puse in practica in urmatoarea perioada. TREI SEMNE DE INTREBARE. Exista trei probleme majore care fac din aceasta retrocedare/improprietarire un act ilegal flagrant. Informatiile noastre arata ca, in primul rand, locuitorii care revendica terenurile nu detin acte de proprietate, certificate de mostenitor sau orice alt document care sa dovedeasca dreptul asupra acelor terenuri. In al doilea rand, chiar daca aceste documente vor aparea, este ilegal ca cineva sa primeasca teren pe Grindu Chituc si Grindu Lupilor. Demersurile pentru improprietariri se afla deja la Prefectura Constanta, unde dosarele sunt in dezbaterea comisiei de fond funciar din cadrul institutiei. In dosarele depuse apare al treilea semn de intrebare: este invocat faptul ca Administratia Domeniilor Statului a emis cateva adrese catre primariile din Mihai Viteazu, Sacele si Corbu prin care isi dadea acordul sa cedeze terenuri de pe Grindu Chituc si Grindu Lupilor. Trebuie spus ca documentele existente arata ca ADS nu are in administrare terenuri in respectivele zone. MINGEA E LA GUVERN. Functionarii responsabili de retrocedarea terenurilor din judetul Constanta sunt cei care au sesizat ca afacerea are ceva necurat. Acestia au transmis informatii despre dosarele de retrocedare Administratiei Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii, forul care este investit prin lege cu puterea de a decide ce se intampla pe cele doua grinduri. Raspunsul a fost unul fara echivoc: terenurile nu pot fi date in proprietate privata decat printr-un act semnat de Guvern. STRICT PROTEJATE. Cele doua grinduri sunt situate in nordul judetului Constanta, pe teritoriul Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii si fac parte din cele 18 zone strict protejate din RBDD, statut de care se mai bucura Padurea Letea, Padurea Caraorman, rezervatia de pelicani Rosca-Buhaiova sau Insula Popina. Fiind monumente ale naturii unice si extrem de valoroase, in zonele strict protejate nu se pot desfasura activitati economice si chiar si accesul este restrictionat, putandu-se intra numai pe baza unor permise speciale. De constructii private nici nu poate fi vorba, in zona fiind doar unele cantoane. In mod clar, terenul respectiv nu poate fi decat domeniu public de interes national, administrat de Administratia Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii. Cum-necum, domeniul a ajuns sa fie domeniu public de interes local, administrat si disputat de primariile loca-litatilor invecinate. Vorba aceea: ce afacerist mai cu staif din Constanta n-ar dori sa aiba vila la malul Marii Negre, intr-un cartier exclusivist.Citește pe Antena3.ro