x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ilegalităţi pentru „Drumul lui Băsescu”

Ilegalităţi pentru „Drumul lui Băsescu”

de Alexandru Nastase    |    22 Iul 2010   •   00:00

Organizaţiile neguvernamentale de mediu condamnă erorile Ministerului Mediului prin care schimbă zonarea internă a Parcului Naţional Domogled-Valea Cernei astfel încât zonele de protecţie integrală să nu mai împiedice construcţia DN 66A - „Drumul lui Băsescu".



Prin nota 780/LB/2010, Laszlo Bor­bely, ministrul Mediului, a numit o comisie pentru schimbarea li­mi­te­lor rezervaţiei Ciucevele Cernei din Par­cul Naţional Domogled-Valea Cer­­nei. Rezervaţia are statut de pro­tec­ţie integrală. Prin OUG 57 din 2007 se interzic construcţiile în zone cu protecţie integrală, ori traseul DN 66A presupune asfaltarea a 6 km din re­­zervaţie şi defrişarea a peste 30 ha de pădure. Comisia numită de mi­nis­tru a decis ca rezervaţia să se mute şi să lase loc drumului. Zonarea in­ter­nă legal valabilă a parcului este cea sta­bilită prin OM 552/2003 şi poate fi schimbată doar cu aprobarea prin ho­tărâre a Guvernului, la pro­punerea Mi­nisterului Mediului. „Este o ironie că tocmai ministrul Mediului a de­ve­nit vârful de lance pentru ile­ga­li­tă­ţi­le ce favorizează asfaltarea Reteza­tu­lui şi Domogledului. Această in­sti­tu­ţie trebuia să pună capăt ilega­li­tăţilor şi să oprească definitiv con­struc­ţia DN 66A pe criterii ştiinţifice. Dom­­nul Borbely trebuie să îndrepte de urgenţă eroarea comisă", a spus Ga­­­­briel Păun, preşedinte Agent Green.

Pentru a veni în sprijinul auto­ri­tă­ţilor, organziaţiile ecologiste alături de profesori de la catedra de Taxo­no­mie şi Ecologie a Universităţii Babes-Bolyai şi de la Universitatea din Edinburgh (Scoţia) au demarat deja primul contrastudiu ştiinţific de biodiversitate din România pentru a demonstra că tronsonul trei al Drumului Naţional 66A care măsoară 19 km ar urma să afecteaze ariile protejate pe care le traversează şi să distrugă ireversibil ultimul Peisaj Forestier Intact din zona de climă temperată a Europei adăpostit în Munţii Retezat, Godeanu, Ţarcu şi Vîlcan. „Rezultatele preliminare ara­tă deja că biodiversitatea de aici este mult mai bogată decât susţine studiul beneficiarului drumului.

De exemplu, am consemnat până astăzi 109 puncte distincte pe unde mamife­rele de dimensiuni mari şi mijlocii au traversat drumul spre deosebire de beneficiar care găsise o singură urmă de urs. Am găsit 26 de specii de lilieci. Beneficiarul a spus că nu există lilieci. Am găsit 34 de locuri de reproducere pentru reptile şi amfibieni. Ei găsiseră doar două. Sunt diferenţe semnificative care nu pot fi ignorate de Agenţia Naţională pentru protecţia Mediului", a declarat Luminiţa Tănăsie, director programe WWF.

×
Subiecte în articol: special observator