Duminică, cuplul prezidențial a asistat la o adunare de localnici, care se desfășura în jurul unei picturi ce îi înfățișa pe șeful statului român și pe prima doamnă. Tabloul era de dimensiuni mari, amintind de cele dedicate lui Ceaușescu în vremea dictaturii.
La finalul ceremoniei, în timpul strigăturilor entuziaste, se auzea distinct „Hakuna matata, Iohanes” (Totul este bine), o urare specifică zonei de pe coasta de est a Africii, întâlnită în țări precum Kenya sau Tanzania. Într-un gest curajos și plin de entuziasm, un localnic a alergat pe un ponton și s-a aruncat în ocean, ținând cu mândrie în mâini tabloul cu imaginea lui Klaus Iohannis.
Bărbaţi africani s-au aruncat în apă cu portretele lui Klaus şi Carmen Iohannis
Preşedintele Klaus Iohannis a participat, duminică, la ceremonia de rămas bun organizată la State House din Dar es Salaam cu ocazia încheierii vizitei sale oficiale în Republica Unită a Tanzaniei.
În cadrul ceremoniei, găzduite de preşedinta ţării, Samia Suluhu Hassan, au fost intonate imnurile de stat, în prezenţa gărzii de onoare.
Iohannis a ajuns vineri în Tanzania, unde a avut convorbiri tete-a-tete cu omologul său, Samia Suluhu Hassan.
presidency.ro