Procesul de îmbătrânire a populaţiei poate avea un impact negativ major asupra economiei din România, iar cei ce vor fi pensionari în 2060 ar trebui să se apuce să strângă bani începând cu vârsta de 30 de ani, pentru a-şi păstra acelaşi standard de viaţă, după ce se retrag din câmpul muncii, avertizează un raport al BCR Cercetare privind procesul de reducere a forţei de muncă active, informează agerpres.ro.
"În lipsa unei îmbunătăţiri rapide a natalităţii, unu din cinci români va avea peste 65 de ani, în 2030, iar în 2060 raportul va fi de 1 la 3. În anul 2030 femeile vor trăi la pensie 22 de ani, iar bărbaţii 17 ani. Creşterea graduală a nivelului de trai din timpul vieţii active va face ca persoanele pensionate să fie puţin dispuse să accepte o schimbare a standardului de viaţă după 65 de ani, în urma diminuării veniturilor, iar pensia publică trebuie completată cu alte resurse financiare, acumulate începând cu vârsta de 30 de ani. Îmbătrânirea populaţiei ocupate din România este mult mai accentuată în agricultură, unde o treime din persoanele ocupate au vârsta de peste 55 de ani", a arătat autorul raportului, analistul şef al BCR, Eugen Sinca, într-o conferinţă de presă.
O consecinţă semnificativă a procesului de îmbătrânire a populaţiei va fi o scădere a PIB potenţial, prin diminuarea contribuţiei forţei de muncă, dar şi a capitalului, în condiţiile economisirii interne reduse.
România se află în top 5 state membre UE, alături de Slovacia, Polonia, Letonia şi Slovenia, care vor cunoaşte cel mai rapid ritm de îmbătrânire a populaţiei.