x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Impactul pandemiei asupra educației. Raportul Comisiei Europene

Impactul pandemiei asupra educației. Raportul Comisiei Europene

06 Oct 2021   •   18:22
Impactul pandemiei asupra educației. Raportul Comisiei Europene

Înțelegerea și gestionarea impactului crizei provocate de pandemie asupra educației și îngrijirii copiilor preșcolari sunt analizate într-un raport pubicat de Comisia Europeană. Educația a fost neglijată în favoarea îngrijirii.

Raportul reunește informații cu privire la provocările existente și la soluțiile găsite, oferind recomandări pentru a sprijini în continuare creșterea și calitatea sectorului educației și îngrijirii copiilor preșcolari, inclusiv în perioade dificile.

„Educația și îngrijirea copiilorpreșcolari reprezintă, pentru toți copiii, primul pas esențial pe scara învățării pe tot parcursul vieții. Experți și profesioniști din întreaga lume, inclusiv din Europa, au sporit gradul de conștientizare cu privire la necesitatea de a integra mai bine sectorul educației și îngrijirii copiilor preșcolari în toate deciziile locale, naționale și europene de gestionare și de redresare, pe parcursul pandemiei și după aceasta. Sper ca acest raport să contribuie la înțelegerea modului în care sectorul educației și îngrijirii copiilor preșcolari a fost gestionat în timpul pandemiei, astfel încât să putem avansa împreună și să învățăm din acesta”, a spus Mariya Gabriel, comisarul pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret.

Din raport reiese că educația și îngrijirea copiilor preșcolari au fost adesea reduse la funcția de îngrijire a copiilor pentru a sprijini părinții, în timp ce aspectele cu privire la educație și incluziune au fost trecute cu vederea.

Printre acestea se numără învățarea timpurie a limbilor străine, competențele sociale și accesul la cantine subvenționate. Orientările și sprijinul au variat foarte mult de la o țară la alta.

Raportul subliniază necesitatea de a se continua investițiile în guvernanța și calitatea sectorului și de a se îmbunătăți formarea și condițiile de muncă ale personalului. Pentru a se trage învățături din această perioadă, raportul oferă o imagine de ansamblu a recomandărilor privind guvernanța și finanțarea sectorului, recunoașterea și formarea personalului, precum și privind importanța luării în considerare, întotdeauna, a necesităților de învățare și a bunăstare ale copiilor.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: educatie pandemie