Un comunicat al Poliției informează că au fost efectuate 29.368 de controale, dintre care 4.818 în fondul forestier, 1.034 în vegetația forestieră din afara fondului forestier, 2.087 pe linia proveninței, prelucrării, depozitării și valorificării materialului lemnos, 20.278 pe linia legalității transportului materialului lemnos și 1.151 de alte controale.
Au fost verificate 53.180 de obiective, dintre care 1.012 verificări la exploatări forestiere, 554 la instalații de debitat lemn rotund, 1.285 la depozite, 959 în târguri, piețe, oboare și 881 la ocoale silvice.
În urma activităților de verificare, au fost aplicate 11.018 sancțiuni contravenționale prevăzute de Legea nr. 171/2010, privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, în valoare de 18.690.170 de lei.
La acțiuni, au participat polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră, reprezentanți ai gărzilor forestiere, ai R.N.P. – Romsilva, ai ocoalelor silvice de regim, precum și alte forțe.
(sursa: Mediafax)