Alţi doi directori de la Opera Naţională din Bucureşti sunt urmăriţi penal, alături de directorul general, Ioan Răzvan Dincă, pentru abuz în serviciu, fals în declaraţii şi conflict de interese.
Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, cinci persoane cu funcţii de conducere de la Opera Naţională sunt cercetate penal în acest caz: Ioan Răzvan Dincă - director general, Alina Ofelia Moldovan - director general adjunct, Georgeta Petrescu - director economic, Mădălina Gabriela Iacob - şef birou achiziţii publice, Sebastian Eduard Grigore - coordonator echipă tehnică şi administrativă.
De asemenea, un administrator al unei societăţi comerciale având ca obiect de activitate prestare de servicii de pază, Mircea Dan, a fost pus sub acuzare pentru săvârşirea infracţiunii de desfăşurare de activităţi de pază sau protecţie, de proiectare, producere, instalare şi întreţinere a sistemelor de alarmă împotriva efracţiei sau a componentelor acestora fără atestat sau fără licenţă de funcţionare prevăzută de lege.
Directorul general al Operei, Ioan Răzvan Dincă, a fost reţinut pentru 24 de ore împreună cu o altă persoană, urmând să fie prezentat miercuri în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive pe o durată de 30 de zile.