Tragedia a avut loc vineri și vine la doar câteva zile după dispariția neașteptată a Ștefaniei Szabo, director medical la Spitalul Județean de Urgență Buzău. Eva Kiss a fost găsită inconștientă pe holul secției, în timpul gărzii. Personalul medical a intervenit imediat cu manevre de resuscitare, însă, în ciuda tuturor eforturilor, viața nu i-a mai putut fi salvată.
Potrivit IPJ Cluj, este vorba de o femeie de 66 de ani.
„În data de 7 noiembrie a.c., în jurul orei 06.30, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca au fost sesizați despre faptul că o femeie de 66 de ani, medic în cadrul unui spital din municipiul Cluj-Napoca, ar fi fost găsită în stare de inconștiență. Echipajul medical sosit la fața locului a efectuat manevre de resuscitare, însă, din nefericire, a fost constatat decesul persoanei în cauză”, transmit polițiștii.
A fost dispusă efectuarea unei expertize medico-legale pentru stabilirea cauzei decesului.
Polițiștii fac cercetări pentru clarificarea tuturor împrejurărilor în care a survenit decesul sub aspectul infracțiunii de ucidere din culpă.
„A fost un șoc pentru noi toți”
Vestea morții sale a căzut ca un trăsnet pentru colegi și cadrele medicale din spital. „A fost un șoc pentru toți colegii și pentru personalul din spital. Era un medic extrem de dedicat și respectat, mereu cu un sfat sau o vorbă bună pentru toată lumea”, au transmis apropiați ai medicului pentru Știri de Cluj.
Daniela Dreghiciu, purtătoarea de cuvânt a spitalului, a confirmat tragedia și a adăugat că dr. Kiss suferea de unele probleme de sănătate:
„Regretăm enorm. E dramatic să îți pierzi astfel un coleg și un prieten. Avea probleme medicale, însă era un adevărat profesionist.”
Un destin dedicat medicinei și copiilor
Eva Kiss era nu doar un medic cu experiență vastă în pediatrie, ci și un cadru universitar implicat activ în formarea noilor generații de doctori. A fost medic primar la Pediatrie și șef de lucrări la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca.
Pacienții și colegii o descriau ca fiind un om cald, empatic, cu o rară dedicare pentru meseria ei și pentru cei mici, care aveau de multe ori nevoie nu doar de tratament, ci și de blândețe și încurajare.
Moartea doctoriței Eva Kiss lasă în urmă un gol imens în comunitatea medicală și o durere adâncă în inimile celor care au cunoscut-o sau au lucrat alături de ea.


