Guvernul a stabilit noile valori ale ajutoarelor financiare care vor fi acordate anul viitor celor cu venituri reduse, beneficiari de "incalzire centrala".
Noile tarife au o componenta variabila, in functie de consumul efectiv, si o componenta fixa,un fel de abonament, de 23% sau de 40% din costul total. Optand pentru o valoare sau alta a acesteia din urma, consumatorii au avut posibilitatea sa aleaga proportia de redistribuire a costurilor pe parcursul anului.
TRANSE. Cei cu un venit mediu net lunar de pana la 110 lei noi pe membru de familie, care au optat pentru tariful cu o componenta fixa de 23% din costul total, vor primi lunar un ajutor de 141 lei pentru perioada ianuarie-martie si de 35 lei pentru intervalul aprilie-octombrie. La acelasi venit, in cazul componentei fixe de 40%, ajutorul este de 120 lei pentru ianuarie-martie si de 44 lei pentru aprilie-octombrie. Urmatoarele transe de venit maxim pe membru de familie sunt de 150, 190, 225, 260 si 310 lei.
CIFRE. Pentru fiecare dintre aceste praguri, la o componenta fixa de 23%, pe cele doua perioade ale anului ajutoarele lunare sunt, in ordine, de 89 lei intre ianuarie si martie, respectiv de 24 lei intre aprilie si octombrie 2006, 60-16 lei, 41-10 lei, 30 lei-8 lei si de 20 lei intre ianuarie si martie, respectiv de 5 lei intre aprilie si octombrie, la un venit maxim de 310 lei.
In ordinea acelorasi transe de venit maxim si in cazul optiunii pentru componenta fixa de 40%, ajutoarele sunt de 80 lei intre ianuarie si martie, respectiv 28 lei intre aprilie si octombrie, 52-19 lei, 35-13 lei, 28-9 lei si, in sfarsit, de 18-6 lei.