x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Încep lucrările la spitalul de stomatologie din Sectorul 4

Încep lucrările la spitalul de stomatologie din Sectorul 4

14 Mai 2020   •   15:50
Încep lucrările la spitalul de stomatologie din Sectorul 4

Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a anunțat începerea lucrărilor la spitalul de stomatologie care va fi construit pe Șoseaua Olteniței nr. 9A. Lucrările urmează să fie finalizate în mai 2021.  

Sunt extrem de onorat că întreaga comunitate a sectorului 4 a întreprins acest demers extrem de important - şi anume acela de a genera un centru medical cu specific de stomatologie necesar pentru noi, toţi cei din sectorul 4 şi nu numai. (...) Abia aştept să inaugurăm în luna mai a anului următor clădirea care astăzi se găseşte în construcţie", a spus Daniel Băluţă, joi, prezent pe şantierul noii construcţii.

Investiția presupune o clădire de 5.000 de mp, dispusă pe două niveluri. „Această parte de construcţie finanţată de Compania Naţională de Investiţii e cifrată la 25 milioane de lei", a afirmat primarul.

A doua etapă a investiţiei e reprezentată de două componente - dotarea spitalului şi construirea unei clădiri cu un un amfiteatru de aproximativ 300 de locuri şi cu spaţii administrative.

Dotarea spitalului va costa 16 milioane de lei, va fi realizată de Primăria Sectorului 4 și urmează să fie finanțată printr-un credit de la Banca Europeană de Investiții.

×