x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Începe Loteria Vizelor SUA. Vezi condiţiile de înscriere, unde completezi cererea şi cât timp ai la dispoziţie

Începe Loteria Vizelor SUA. Vezi condiţiile de înscriere, unde completezi cererea şi cât timp ai la dispoziţie

03 Oct 2011   •   09:27
Începe Loteria Vizelor SUA. Vezi condiţiile de înscriere, unde completezi cererea şi cât timp ai la dispoziţie

Ambasada Statelor Unite anunta programul Loteria Vizelor (Diversity Visa) pentru anul 2013. Programul anual de imigrare Diversity Visa pune la dispozitia persoanelor care indeplinesc cerinte simple, dar stricte de calificare, vize de rezidenta permanenta in Statele Unite.

Inregistrarile trebuie transmise electronic de marti, 4 octombrie 2011, pana sambata, 5 noiembrie 2011. Inregistrarea incepe si se incheie la ora 12:00 PM, ora de vara a Coastei de Est (GMT-4). Solicitantii pot accesa formularul electronic E-DV la adresa www.dvlottery.state.gov numai in perioada de inregistrare. Inregistrarea se poate face doar online. Solicitantii sunt sfatuiti sa nu astepte pana in ultima saptamana pentru a se inscrie, cererea foarte mare putand cauza intarzieri la conectarea online. Dupa 12:00 PM, ora de vara a Coastei de Est (GMT-4) a zilei de 5 noiembrie 2011, nu se va mai accepta nicio inregistrare.

Participarea la program este GRATUITA. Guvernul SUA nu angajeaza consultanti sau servicii particulare din afara pentru a opera programul DV. Orice intermediar sau tert care ofera asistenta pentru a pregati o cerere de participare face acest lucru fara autorizarea sau consimtamantul Guvernului SUA.

Pentru a fi eligibili, solicitantii trebuie sa fie nascuti intr-o tara care participa la program, si sa indeplineasca fie criteriul educational (sa fie absolventi de liceu, cu diploma de bacalaureat) fie sa aiba experienta de cel putin doi ani din ultimii cinci intr-o meserie care se califica. Pentru determinarea eligibilitatii pe baza experientei in munca se va folosi baza de date O*NET OnLine (www.onetonline.org) a Departamentului Muncii al SUA.

Inainte de a se inregistra in programul DV-2013, solicitantii sunt rugati sa consulte instructiunile detaliate aflate pe pagina de internet a Ambasadei Statelor Unite romania.usembassy.gov/visas/diversity.html precum si pe pagina de internet a Departamentului de Stat www.travel.state.gov

Solicitarile care se califica vor fi selectionate in mod aleatoriu de computer. Toti participantii, inclusiv cei care NU au fost selectati, pot sa verifice statutul solicitarii lor pe pagina de internet E-DV la www.dvlottery.state.gov, sectiunea Entrant Status Check, pe baza numarului de confirmare (care trebuie pastrat din momentul inscrierii pana in 30 iunie, 2013 cel putin), incepand cu data de 1 mai 2012, pana in data de 30 iunie 2013. Aceasta va fi singura modalitate prin care participantii la programul de loterie vor fi instiintati despre selectarea sau neselectarea lor in programul DV-2013. Departamentul de Stat nu va trimite prin posta scrisori celor inscrisi in programul Diversity Visa. Cei selectati nu vor fi instiintati despre selectionarea lor prin e-mail. Cei care NU au fost selectati vor putea afla acest lucru prin Entrant Status Check. Ambasada SUA nu pune la dispozitie lista castigatorilor.

E-mailurile sau scrisorile care va anunta ca ati fost selectionat in cadrul programului Diversity Visa si ca pentru a vi se procesa cererea trebuie sa trimiteti o suma de bani prin posta sau transfer electronic catre o anume persoana din cadrul Ambasadei, sunt false.

×
Subiecte în articol: loteria vizelor 2013