x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Incestul între persoane majore nu este incriminat de Codul Penal!

Incestul între persoane majore nu este incriminat de Codul Penal!

13 Mar 2009   •   00:00

Noul Cod Penal pare un rai pentru o anumită categorie de persoane. Conform Agerpres, cei care practică incestul nu pot să fie traşi la răspundere decât dacă se dovedeşte că s-a produs împotriva propriei voinţe!



"Incestul între persoane majore devine posibil şi nu mai constituie infracţiune pentru că actele sexuale între rude în linie directă se pedepsesc, conform proiectului noului Cod Penal, doar dacă au fost înfăptuite prin constrângere sau între un major şi un minor". Juriştii care au lucrat la noul Cod Penal spun că acest tiip de relaţie „nu justifică o reacţie penală, problematica incestului în cazurile respective fiind un aspect de patologie socială, şi nu de incriminare penală“, notează Agerpres.

×
Subiecte în articol: romania