Un avion cu 47 de pasageri la bord şi patru membri ai echipajului, care anunţase probleme la una din roţi, a aterizat la Timişoara la ora 09.44. Pasagerii au ajuns la sol în siguranţă şi nu a fost nevoie de intervenţia echipajelor de ambulanţă şi pompieri. Avionul anunţase turnul de control că are probleme cu trenul de aterizare. Avionul tip Saab 2000 aparţine companiei Carpatair, venea de la Chişinău şi urma să aterizeze la Timişoara la ora 08.05.
La faţa locului erau pregătite mai multe ambulanţe şi maşini de pompieri, iar piloţii solicitaseră ca pe pista de aterizare fie acoperită spumă ignifugă pentru evitarea unui incendiu. Procedura de zbor în astfel de situaţii prevede că avionul trebuie să rămână în aer până la epuizarea combustibilului, după care va ateriza pe burtă, în încercarea de a debloca roţile. Nu a fost exclusă nici varianta unei aterizări pe iarbă, lângă pistă.
Nicolae Petrov, directorul companiei Carpatair, a declarat că probleme au existat doar la roata de bot, situată aproximativ sub carlinga piloţilor. Aterizarea a fost una dificilă, dar aeronava nu a fost avariată. Petrov a adăugat că nu cunoaşte încă exact data la care s-a efectuat ultima inspecţie de bază a aeronavei, dar că aceasta nu a fost efectuată recent.
Pe aeroportul din Timişoara a fost declarată stare de urgenţă.
antena3.ro
Citește pe Antena3.ro