Traficul feroviar a fost blocat ieri pentru patru ore, după ce o basculantă încărcată cu pietriş a derapat şi s-a răsturnat peste calea ferată, în apropiere de Cîmpina.
Traficul feroviar a fost blocat ieri pentru patru ore, după ce o basculantă încărcată cu pietriş a derapat şi s-a răsturnat peste calea ferată, în apropiere de Cîmpina. Pentru scoaterea utilajului blocat pe calea ferată a fost nevoie de intervenţia a două excavatoare. Operaţiunea a fost extrem de dificilă, întrucît prin firele aflate deasupra basculantei circula curent electricla o tensiune de 27.000 de volţi. ( Laura Calciu)
POTOP ÎN CAPITALĂ
Ploile au cuprins aseară, nordul Munteniei şi estul
Transilvaniei, cantităţile de precipitaţii ajungînd la 30 l/mp. La Tîrgovişte,
apa adunată în urma ploii a blocat circulaţia într-un pasaj aflat la ieşirea
din oraş, pe DN 72A. Nici Capitala nu a scăpat de precipitaţii. După lăsarea întunericului,
a turnat cu găleata, dar circulaţia nu a avut de suferit datorită valorilor de
trafic scăzute. Avertizarea meteo de cod galben expiră astăzi, la ora 9:00.
TIMIŞOARA
Şoferul care a omorît un tînăr pe trotuar, la Timişoara, ar putea fi
eliberat din arestul preventiv. Judecătorii de la Judecătoria Timişoara au
decis, ieri, să nu prelungească mandatul de arestare preventivă emis pe numele
lui Adrian Cocoană, deşi procurorii solicitaseră acest lucru. Mandatul emis pe
29 de zile pe numele lui Cocoană expiră la data de 18 septembrie. Procurorii de
la Parchetul Timiş au făcut recurs la Tribunalul Timiş, iar acesta urmează să
fie judecat peste două sau trei zile.
PANDEMIA DE GRIPĂ!
Gripa reprezintă o ameninţare majoră! Pandemia de gripă se apropie cu paşi mari, iar societatea nu e pregătită, a avertizat profesorul Albert Osterhaus, preşedintele European Scientific Working group of Influenza (ESWI), în cadrul celei de-a treia conferinţe a ESWI (Portugalia, 14-17 septembrie). Anual, din cauza gripei şi a complicaţiilor acesteia, numărul deceselor este cuprins la nivel mondial între 250.000 şi 500.000. Mai multe pe www.jurnalul.ro. (Magda Marincovici)
ZALĂU
Ancheta privind explozia produsă în septembrie 2007 la Zalău va fi terminată la sfîrşitul aceste săptămîni. În acest caz sînt cercetate 13 persoane, toate angajate ale E.On Gaz, sucursala Zalău. O explozie s-a produs la 14 septembrie 2007 într-un bloc din Zalău, din cauza unei fisuri în conducta de gaz şi a acumulării de gaze în subsol. Doi oameni au murit şi 19 persoane au rămas fără locuinţe.
REGISTRUL COMERŢULUI
Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC) a reuşit să evolueze pînă la stadiul în care o firmă poate fi înfiinţată fără stat la coadă, doar cu ajutorul internetului. Astăzi, ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, va înmîna certificatul de înmatriculare şi diploma pentru prima firmă înfiinţată exclusiv online în România de ONRC, eveniment ce va avea loc
la sediul Registrului Comerţului. (V.F.)
REVOLUŢIE TIMIŞOARA
Procesul revoluţiei de la Timişoara a fost finalizat ieri la instanţa supremă. Judecătorii vor pronunţa o decizie la data de 1 octombrie. Avocaţii generalilor (r) Victor Atanasie Stănculescu (foto) şi Mihai Chiţac au cerut achitarea clienţilor lor sau restituirea dosarului la Parchet. În primă instanţă, cei doi acuzaţi au fost condamnaţi la cîte 15 ani de închisoare.
RAPORT PENTRU DNA
Raportul celui de-al doilea control efectuat la DNA de către Inspecţia Judiciară a CSM va fi luat joi în discuţia Secţiei de procurori a Consiliului. Controlul a fost dispus pentru a verifica dacă au fost remediate deficienţele descoperite la primul control efectuat după ce fostul ministru al Justiţiei Tudor Chiuariu a cerut revocarea din funcţie a procurorului-şef Doru Ţuluş, al cărui mandat expiră peste o săptămînă. După scandalul de la controlul trecut, cînd raportul a apărut mai întîi în presă, acum toţi membrii Secţiei de procurori a CSM au refuzat să intre în posesia Raportului de control mai devreme de miercuri. Un singur exemplar a fost trimis la DNA. (V.F.)
EXPO LA COTROCENI
Vernisajul expoziţiei "Interbelicii şi continuatorii” (partea a II-a) va avea loc mîine, la ora 17:30, în Spaţiile Medievale ale Muzeului Cotroceni. Expoziţia va cuprinde aproximativ 200 de lucrări din colecţiile de artă particulară şi va putea fi vizitată pînă la 19 octombrie 2008. (L.P.)
DOSARUL PETROM
Ancheta procurorilor privind modul în care au fost vîndute acţiuni Petrom către salariaţi continuă. Fostul ministru de Interne Vasile Blaga (foto) a fost audiat ieri la Parchetul instanţei supreme în calitate de martor. El a fost întrebat despre hotărîrea de Guvern prin care s-a decis vînzarea a 8% din acţiunile Petrom către salariaţi, la adoptarea căreia ministrul Vasile Blaga s-a opus. Potrivit unor surse judiciare, prim-ministrul Călin Popescu Tăriceanu şi ex-vicepremierul Gheorghe Seculici au fost şi ei citaţi pentru a fi audiaţi. (Violeta Fotache)
ARAD
Trei persoane au ajuns la spital după ce au fost lovite de un taxi chiar pe o trecere de pietoni. Accidentul a avut loc chiar lîngă Spitalul Clinic Judeţean, pe Calea Victoriei, astfel că victimele, o femeie şi doi bărbaţi, cu vîrste cuprinse între 50 şi 54 de ani, au fost duse la Secţia de Urgenţe a spitalului. (Andrei Ando)
ATACAT DE URS
Un prahovean în vîrstă de 53 de ani a fost atacat de un urs. Bărbatul, cioban la o stînă din Slănic, a ajuns la spital cu răni grave, localizate mai ales în zona capului. El afirmă că animalul venise la stînă şi cu o seară înainte şi mîncase cîteva oi. Vînătorii prahoveni susţin că este vorba despre o ursoaică avînd doi pui, care este extrem de agresivă. (Laura Calciu)
CIRC LA BÎLCI
Un inspector din cadrul Inspecţiei Sanitare de Stat Vaslui a rămas fără legitimaţie. Conducerea instituţiei a luat această decizie după ce bărbatul, aflat în stare de ebrietate, a solicitat documentele unui agent economic aflat în bîlciul anual. Patronul a refuzat să prezinte actele şi a depus o plîngere împotriva inspectorului. "Inspectorul nu ar fi avut ce căuta în interes de serviciu în bîlci”, a declarat şeful ISS Vaslui, Adrian Chiroşcă.