x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Info

Info

03 Oct 2008   •   00:00
Info

DUMINICĂ E FRIG
Mâine va fi ultima zi în care soarele ne va mângâia. De duminică, vremea să răceşte brusc. La Bucureşti, cerul va fi mai mult noros şi temporar va ploua, mai ales în cursul zilei. Vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă va fi 16°C, cu aproape 10 grade mai puţin decât sâmbătă. La munte, vremea rece va aduce, la peste 1.800 de metri altitudine, precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare.



DUMINICĂ E FRIG
Mâine va fi ultima zi în care soarele ne va mângâia. De duminică, vremea să răceşte brusc. La Bucureşti, cerul va fi mai mult noros şi temporar va ploua, mai ales în cursul zilei. Vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă va fi 16°C, cu aproape 10 grade mai puţin decât sâmbătă. La munte, vremea rece va aduce, la peste 1.800 de metri altitudine, precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare.

GREVĂ LA SPITAL
Asistenţii şi medicii Spitalului Judeţean Buzău au organizat ieri dimineaţă un protest spontan. Ei sunt nemulţumiţi de faptul că nu li s-au mărit salariile din momentul în care unitatea funcţionează în regim de spital de urgenţă. Conducerea Spitalului susţine că acţiunea a fost ilegală şi îi acuză pe protestatari că au pus în pericol sănătatea pacienţilor. Sindicaliştii spun însă că protestul ar fi justificat de refuzul manageriatului de a le soluţiona doleanţele, cerând demisia conducerii unităţii. (Mihai Bunăziua)

ARGEŞ
Şase şoferi argeşeni au rămas fără permise de conducere pentru că nu au oprit la barierele de cale ferată. Poliţiştii de la transporturi Argeş, împreună cu mai mulţi agenţi de poliţie rutieră, au organizat ieri timp de mai multe ore o acţiune la toate trecerile la nivel cu calea ferată din judeţ. Cea mai frecventă scuză a şoferilor a fost graba. Acţiunile de prevenire a accidentelor feroviare vor avea loc până la sfârşitul anului. (Elly Cîrstea)

PAŞCANI
Un poliţist din Paşcani şi-a împuşcat ieri soţia, apoi s-a sinucis. Conform primelor cercetări, bărbatul în vârstă de 34 de ani  nu era de acord cu divorţul pe care soţia i-l intentase. Crima a avut loc la locul de muncă a femeii. Agentul principal de poliţie Claudiu Nistor nu era cunoscut cu probleme de natură disciplinară şi nu fusese niciodată sancţionat.

TIMIŞOARA
Timişenii cu venituri modeste trebuie să se deplaseze la Arad pentru a-şi ridica ajutoarele gratuite. În această situaţie sunt peste 22.300 de persoane, pentru care Guvernul a alocat cota gratuită de făină şi zahăr. Întrucât Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) nu a prevăzut şi decontarea transportului acestor produse până în comunele unde sunt aşteptate, timişenii trebuie să se deplaseze la Aeroportul cargo din Arad.

SOLUŢIE PE TERMEN SCURT
Şapte magistraţi care au împlinit deja vârsta de pensionare, de 65 de ani, au primit ieri avizul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) pentru a-şi continua activitatea la instanţe şi parchete încă un an. Solicitarea de aviz a fost formulată de colegiile de conducere ale instanţelor de unde provin magistraţii, unul dintre motivele principale ale acestei cereri fiind lipsa de acută de magistraţi cu care se confruntă sistemul judiciar din România. (Violeta Fotache)

AMENINŢĂRI GREVĂ
Funcţionarii publici intră în grevă de săptămâna viitoare, deoarece negocierile cu Varujan Vosganian au eşuat. Sindicaliştii nu au obţinut majorarea salarială cerută, de 50% în 2009, la fel ca cea a profesorilor. Ministrul a precizat că majorările salariale trebuie făcute în mod egal pentru tot sectorul bugetar.

VĂNT NEGRU ÎN PARCHETE
Nemulţumirile faţă de sistem şi dezamăgirile suferite în ultimii ani de procurori contribuie la cronicizarea crizei de resurse umane cu care se confruntă Ministerul Public. Tot mai mulţi anchetatori se află pe punctul de a părăsi structura, migrând către avocatură sau către instituţii din afara ţării. Alţii care au deja deciziile de pensionare în buzunare se gândesc să şi le bage la plată, ca să-i lase "pe ăi mai tineri să facă anchete". (Violeta Fotache)

NUMIRI LA ÎNALTA CURTE
23 de judecători din Bucureşti şi din ţară s-au "bătut" ieri pentru a obţine cele patru posturi vacante de la Instanţa Supremă. Au fost ocupate doar trei. Fericiţii care au trecut de interogatoriul la care i-a supus CSM sunt Iuliana Rîciu şi Marian Budă, ambii de la Curtea de Apel Craiova, pentru posturile de la Secţia de contencios administrativ şi, respectiv, Secţia civilă. Din cele două locuri libere de la Secţia penală a fost ocupat doar unul. (Violeta Fotache)

PAZĂ LA CĂRBUNE

Trenurile încărcate cu cărbune care pleacă de la Preparaţia Coroeşti, din judeţul Hunedoara, vor fi păzite de agenţi înarmaţi. Aceasta a fost decizia conducerii Companiei Naţionale a Huilei din Petroşani pentru a se preveni eventualele furturi din vagoane, după ce au fost înregistrate atacuri repetate ale
localnicilor din colonia Vulcan, hoţii provocând pagube însemnate companiei.

BANI PENTRU STUDENŢI
Bursele studenţilor vor fi majorate de anul viitor în două tranşe, cu 15 % în ianuarie şi alte 15 procente în octombrie. Organizaţiile studenţeşti au cerut ieri mărirea burselor până la sfârşitul acestui an la nivelul salariului minim pe economie. O altă cerinţă a fost construirea de cămine noi pentru cei 60.000 de studenţi rămaşi fără loc în acest an. Criteriile sociale pentru acordarea subvenţiei de sprijin pentru studenţii care locuiesc în alte spaţii decât căminele ar putea fi eliminate.

LINIA 66, SUSPENDATĂ
Mâine şi  duminică, linia de troleibuze 66 de pe Şos. Colentina şi Calea Moşilor se suspendă. Pentru preluarea călătorilor se înfiinţează linia navetă de autobuze 667 care va funcţiona între Spitalul Fundeni şi Piaţa C.A. Rosetti, pe Str. Sportului, Şos. Colentina, Cal. Moşilor şi Bulevardul Carol I. Abonamentele eliberate pentru linia 66 vor fi valabile pe liniile 667 şi 21, pe traseul comun.

CONFLICT LA SINTEŞTI
Aproximativ 100 de persoane au fost implicate într-un conflict, aseară, în localitatea ilfoveană Sinteşti. Trei persoane au fost rănite uşor. Incidentul a izbucnit de la o ceartă între doi romi. Rudele celor doi au intervenit, fapt ce l-a determinat pe poliţistul din localitate să tragă două focuri de armă pentru a-i linişti pe scandalagii. 12 persoane au fost duse la poliţie pentru audieri. Mai mulţi poliţişti şi jandarmi au rămas în zonă toată noaptea.

×
Subiecte în articol: observator