x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Info

Info

de Jurnalul National    |    09 Aug 2007   •   00:00
OPRIRE. Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile a oprit lucrările de amenajare a malurilor Crişului Repede in municipiul Oradea, in urma protestelor ecologiştilor, care semnalau incălcarea unor prevederi din acordul de mediu. Anunţul a fost făcut de Lucia Varga, secretar de stat. "Am transmis Direcţiei Ape Crişuri Oradea să oprească lucrările la această investiţie pănă la verificarea tuturor aspectelor semnalate in memoriul inaintat de Centrul Regional de Supraveghere Ecologică Bihor", a declarat Lucia Varga. In memoriul inaintat de CRSE Bihor la 25 iulie premierului, Secretariatului General al Guvernului şi ministrului Mediului şi Dezvoltării Durabile, ecologiştii bihoreni semnalau faptul că Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Cluj-Napoca a emis la 2 iulie acordul de mediu pentru proiectul "Amenajare Crişul Repede", impotriva a cel puţin 4.000 de orădeni care, sub semnătură, s-au opus "distrugerii malurilor naturale ale Crişului Repede". (Teodora Ivan)


CAMPANIE. Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile va demara in acest an o campanie de comunicare pe teme ecologice, care are ca scop educarea romănilor in materie de protecţia mediului. Temele alese ca obiect de promovare şi educare a romănilor sunt schimbările climatice, gestionarea corectă a deşeurilor, precum şi impulsionarea publicului de a participa la deciziile privind protejarea mediului inconjurător. Campania işi propune să ii determine pe romăni să conştientizeze importanţa conservării mediului şi a respectării măsurilor necesare acestei protejări, şi să asocieze binele personal cu mediul in care trăiesc.


JO VS POLUARE.
Preşedintele Comitetului Internaţional Olimpic, Jacques Rogge, a avertizat ieri că unele intreceri din cadrul Jocurilor Olimpice de la Beijing din 2008 ar putea fi amănate din cauza poluării aerului din capitala Chinei, informează publicaţia This is London. "Există posibilitatea ca unele probe să fie amănate sau chiar reprogramate intr-o altă zi. Nu va fi cazul tuturor sporturilor, ci doar a celor de anduranţă, cum ar fi ciclismul, in care sportivii trebuie să concureze intre patru şi şase ore", a precizat Rogge, aceasta fiind cea mai dură declaraţie a preşedintelui CIO referitoare la gradul ridicat de poluare din Beijing.

×
Subiecte în articol: verde! mediului