x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Infotrafic. Circulaţia rutieră, întreruptă pe ambele sensuri de deplasare ale DN 2, la Buzău

Infotrafic. Circulaţia rutieră, întreruptă pe ambele sensuri de deplasare ale DN 2, la Buzău

24 Mar 2014   •   20:32
Infotrafic. Circulaţia rutieră, întreruptă pe ambele sensuri de deplasare ale DN 2, la Buzău

Centrul infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, la această oră (17:00), în judeţul Buzău, circulaţia autovehiculelor este întreruptă pe ambele sensuri de deplasare ale DN 2, între localităţile Oreavu şi Comişoaia, din unui accident rutier în care sunt implicate trei autoturisme şi un ansamblu de vehicule format dintr-un autotractor şi-o semiremorcă.

Din primele informaţii, reiese că în urma producerii acestui eveniment o persoană a decedat, iar alta a fost rănită grav.

La faţa locului se află poliţia rutieră competentă teritorial, care ia măsuri pentru limitarea pagubelor, preîntâmpinarea producerii unor situaţii mai grave şi fluidizarea traficului. Tuturor conducătorilor auto care tranzitează zona accidentului le recomandăm să aştepte în coloană şi să respecte cu stricteţe semnalele şi indicaţiile poliţiştilor care acţionează la faţa locului.

×
Subiecte în articol: infotrafic circulaţie rutieră DN2 accident